Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Șeful poștei din Sebeș, plasat sub control judiciar. Este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu

Publicat

p

Dirigintele poștei din Sebeș, cercetat în dosarul celor peste 10.000 de scrisori nedistribuite, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus la data de 03 iulie 2019 extinderea acţiunii penale faţă de inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

CITEȘTE ȘI: Dirigintele Poștei din Sebeș, REȚINUT în dosarul corespondenței nedistribuite. Ce acuzații i se aduc

Pe durata controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligaţii:

a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Alba, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia;

e) să nu desfăşoare activitatea de diriginte al Oficiului Poştal Sebeş în exercitarea căreia a săvârşit faptele.

Din actele de urmărire penală efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Alba şi de procurorul din cadrul Parchetului de pe Judecătoria Alba Iulia a rezultat suspiciunea rezonabilă că:

În perioada 2018-2019, în calitate de diriginte al Oficiului Poştal Sebeş, în mod repetat, inculpatul D.I. a determinat opt factori poştali să nu livreze destinatarilor din raza Oficiului Poştal Sebeş corespondenţă expediată de instanţele de judecată, precum şi de către diverşi alţi expeditori, care a depăşit termenele de livrare şi să semneze în fals în numele destinatarilor borderourile de livrare, pe care ulterior factorii poştali le-au comunicat instanţelor de judecată şi celorlaţi expeditori, atestând în mod neadevărat că ar fi livrat corespondenţa.

Precizăm că extinderea acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gogu

    miercuri, 03.07.2019 at 20:52

    Dar faptul că in oficii se lucrează de multe ori cu jumătate din personal și nu se acoperă toată distribuirea coresp.nu anchetați nu trimiteți controale din afara poste

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax