Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Riscul de deces prematur este mai mare pentru anumite persoane, din cauza unui obicei zilnic

Publicat

Reducerea timpului petrecut pe scaun şi practicarea unei activităţi fizice sunt asociate cu un risc mai scăzut de deces prematur în cazul persoanelor de vârstă mijlocie şi a vârstnicilor, potrivit unui nou studiu preluat joi de Press Association.

Cercetarea, publicată în revista BMJ, arată că persoanele care stau aşezate timp de nouă ore şi jumătate sau mai mult în fiecare zi, excluzând timpul pe care îl petrec dormind, prezintă un risc crescut de deces, potrivit Agerpres, citat de G4media.ro.

Studii precedente au sugerat în mod repetat că sedentarismul este dăunător, în timp ce activitatea fizică este benefică pentru o viaţă lungă şi sănătoasă.

Studiul a inclus datele din opt cercetări de înaltă calitate referitoare la 36.383 de adulţi cu vârste peste 40 de ani (vârsta medie a fost de 62 de ani).

Cea mai mare reducere a riscului de deces (circa 60-70%) s-a înregistrat între primul nivel (cel mai puţin activ) şi cel de-al patrulea nivel (cel mai activ), cu aproximativ de cinci ori mai multe decese în rândul persoanelor inactive în comparaţie cu cei mai activi.

Cercetătorii spun că studiul întăreşte concluzia conform căreia orice activitate fizică este benefică şi poate fi uşor realizată de către largi segmente de populaţie.

În schimb, persoanele care petrec nouă ore şi jumătate sau mai mult în fiecare zi în mod sedentar prezintă un risc de deces semnificativ mai ridicat din punct de vedere statistic.

Cercetătorii mai precizează că studiile au fost realizate în Statele Unite şi Europa occidentală, pe adulţi cu vârste de peste 40 de ani şi e posibil ca rezultatele să nu se aplice persoanelor din alte regiuni sau persoanelor mai tinere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax