Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, RESPINS de Camera Deputaților

Publicat

Camera Deputatilor, Parlament

Proiectul legislativ privind amnistia și grațierea a fost respins de Plenul Camerei Deputaților, miercuri, în calitate de for decizional. Deputații au respins inițiativa cu 177 „pentru” respingere, un vot împotrivă și două abțineri.

Votul împotrivă a fost dat de deputatul PSD Gheorghe Șimon, iar cei doi parlamentari care s-au abținut au fost Adrian Solomon (PSD) și Ion Cupă (ALDE). Cătălina-Nicoleta Bozianu, de la PMP, nu a votat. Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, în unanimitate, un raport de respingere proiectului legislativ privind amnistie și grațiere.

Pe 29 mai 2018, inițiativa a fost adoptată tacit în Senat, transmite Mediafax.

Proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei şi graţierii prevede că „nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice centrale şi locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României, cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”, în completarea adusă articolului 37 din Constituţie cu un nou alineat 2¹.

O altă modificare viza interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie: „Preşedintele României îndeplineşte următoarele atribuţii: acordă graţierea individuală; nu poate acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie”, potrivit modificării aduse articolului 94, litera d din Legea fundamentală.

În forma în vigoare, articolul 94, litera d). face referire doar la atribuţia preşedintelui de a acorda graţiere individuală.

Referitor la proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei şi graţierii, Ciolacu transmite că termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei. Social-democratul îşi doreşte ca la orice dezbatere cu privire la justiţie să fie prezente în mod obligatoriu instituţiile implicate, asociaţiile magistraţilor şi societatea civilă.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax