Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

ACCIDENT la Teiuș, provocat de un șofer cu alcoolemie de 1,10 și fără permis. A intrat cu mașina în gardul unei case

Publicat

masina politie

Un tânăr din Teiuș s-a ales cu dosar penal după ce a provocat accident rutier, în timp ce conducea băut și fără permis. A intrat cu mașina în gardul unei case. Avea alcoolemie de 1,10.

Potrivit IPJ Alba, accidentul a fost sesizat poliției joi seara, în jurul orei 22.40 și s-a petrecut pe strada Parcul Mihai Viteazul din Teiuș.

Un tânăr de 24 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax