Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO ȘTIREA TA: Lucrările pe Autostrada Sebeș-Turda au reînceput la Oarda de Sus, spre disperarea familiilor din zonă

Publicat

Constructorul Autostrăzii Sebeș – Turda, Impresa Pizzarotti, și-a trimis din nou utilajele grele pe șantierul de la Oarda de Sus, la câțiva metri de casele unora dintre locuitorii din zonă. 

Mașinile au început să funcționeze sâmbătă de dimineață, cu un zgomot infernal. Lucrările ocolesc doar zona în care locuiește familia care a primit deja o hotărâre judecătorească (familia Lăncrănjan), dar continuă cu intensitate în apropiere de locuința familiei Țăran.

Deși oprirea lucrărilor pe o porțiune a drumului s-a produs tocmai din cauza disconfortului pe care îl creează oamenilor în lipsa unor panouri de protecție, constructorul nu pare să înțeleagă de ce s-a întâmplat acest lucru și se bazează în continuare pe ajutorul instituțiilor locale care refuză să intervină atunci când sunt chemați de oameni.

Vezi și: VIDEO REPORTAJ: Autostrada dintre case. Cum îi tratează statul pe oamenii abandonați pe traseul A10 Sebeș-Turda

Mulți ani, oamenii s-au plâns de nerespectarea acordului de mediu, care prevede anumite valori maxime de zgomot și multe alte obligații ale constructorului italian, dar nici Agenția pentru Protecția Mediului, nici Direcția de Sănătate Publică și nici Agenția pentru Protecția Mediului nu intervin, cel puțin pentru a verifica revendicările.

Instituțiile locale fie sunt timorate de constructorul italian Impresa Pizzarotti, fie există alte interese pe care numai alte instituții ale statului le pot lămuri. De altfel, de la începutul acestui scandal, care a dus la oprirea lucrărilor pe o porțiune a autostrăzii, aceste autorități locale nu au comunicat oficial nici un cuvânt. 

Citeștei și VIDEO: O familie din Alba Iulia a obţinut în justiţie oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda. Decizia se aplică imediat

Situația în care sunt nevoiți să trăiască oamenii a fost constatată și de Tribunalul Alba, care a decis încetarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus de la Autostrada Sebeş-Turda, lotul 1, în zona imobilului familiei Lăncrănjan, 

”până la montarea a panourilor fono-absorbante şi îndeplinirea măsurilor pentru izolarea fonică a imobilului, cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de şantierul organizat în imediata apropriere a locuinţei reclamanţilor cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse prin autorizaţia de construire şi acordul de mediu aferente”.

Sentința este definitivă, provizorie şi executorie de îndată.

În imposibilitatea de a deranja familia Lăncrănjan, Impresa Pizzarotti a început presiunile asupra vecinilor, familia Țăran. În casa aflată la doar câțiva metri de șantier, se află și o fetiță de un an. 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax