Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Reglementarea canabisului în scop medical, adoptată tacit de Senat. Ce prevede proiectul

Publicat

Un proiect de lege ce prevede reglementarea folosirii canabisului și derivatelor acestuia în scopuri medicale a fost adotat tacit marți, de Senat. Documentul prevede înființarea unei Agenții care să autorizeze creșterea și vânzarea canabisului și a medicamentelor din plantă în farmacii. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor fiind decizional.

Plenul Senatului a adoptat tacit, în ședința de marți, proiectul legislativ inițiat de senatori și deputați PSD, PNL, USR, Pro România și ALDE, ce stabileşte „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis și ale substanțelor preparate pe baza acestor plante, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege”, potrivit Mediafax.

Astfel se înființează Agenția Națională privind utilizarea plantelor de canabis, substanțelor și preparatelor ce conțin canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătății.

Legea reglementează termenul de „uz medical” astfel: „utilizarea pe bază de prescripție medicală a medicamentelor, preparatelor sau substanțelor care conțin canabis”.

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătății, prin Agenția Națională privind Canabisul, achiziționează toată producția internă de plante de canabis, substanțe și preparate ce conțin canabis și asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.

Plantele de canabis, preparatele şi substanţele ce conțin canabis ar putea fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripţiilor medicale.

Prescrierea plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conțin canabis ar urma să se facă „în baza unor formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripţii medicale ori condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii acestora, în cadrul unităţilor sanitare umane sau veterinare”.

„Farmaciile cu circuit deschis și farmaciile cu circuit închis își desfășoară activitatea cu plante de canabis, substanțe și preparate ce conțin canabis, în baza autorizației de funcționare, conform prevederilor prezentei legi și a legislației în vigoare la nivel național și european”, se mai precizează în proiect.

De asemenea, prescripţia medicală pentru plantele de canabis, substanțele și preparatele ce conțin canabis „poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medicii specialiști sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient în legătură cu care medicul specialist consideră necesar preparatul respectiv ca tratament”, mai arată proiectul de lege.

Acesta prevede că responsabilitatea pentru aprecierea necesităţii şi legitimităţii utilizării în actul medical a acestor preparate, precum şi pentru prescrierea lor corespunzătoare revine în totalitate medicului specialist care face prescrierea.

În condițiile legii, prescripția pentru plantele de canabis, substanțele și preparatele ce conțin canabis trebuie prezentată la farmacie într-un termen de minimum 10 zile de la data prescrierii. În cazul neprezentării prescripției în termenul menționat, plantele sau preparatele nu mai pot fi ridicate din farmacie decât în baza altei prescripții.

Prescripția medicală poate cuprinde o cantitate de plante de canabis sau preparate ce conțin canabis necesară tratamentului pentru cel mult 30 de zile.

„La cererea pacientului, cantitatea de plante sau preparate poate fi eliberată fracționat, în cel mult 3 tranşe, din aceeaşi farmacie, în perioada de valabilitate a prescripţiei, cu condiţia confirmării, pe cele două exemplare ale prescripţiei, a cantităţilor ridicate”, arată sursa citată.

Potrivit legii, plantele de canabis, substanțele și preparatele ce conțin canabis pot fi prescrise pacienților de către medicii spcialiști și medicii veterinari titulari ai autorizației de liberă practică.

Pacienții aflați în tratament cu plante de canabis, preparate sau substanțe ce conțin canabis ar putea deține cantitatea prescrisă numai în baza prescripțiie medicale.

„Plantele de canabis și medicamentele care conțin substanțe sau preparate ce conțin canabis, obținute pe bază de prescripție medicală, rămase neutilizate, vor fi distruse conform procedurilor stabilite prin dispozițiile prezentei legi și ale normelor metodologice de punere în aplicare a acesteia”, conform proiectului.

Potrivit actului normativ, principalele componente ale canabisului, destinate a fi utilizate în scop medical, sunt: (a) canabis, rezină de canabis, extracte și tincturi de cannabis, inclusiv cele care asigură inhalarea și infuzia, dacă aceste proceduri sunt prescrise de medic ca fiind cele mai eficiente; (b) tetrahidrocanabinol, izomerii următori și variantele lor stereochimice, care sunt necesare pentru tratarea bolilor/ afecțiunilor din domeniul medical.

Abuzul este definit drept „consumul de canabis, de medicamente, substanțe și preparate ce conțin canabis în afara unei prescripții medicale, în alt scop decât cel medical”.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în colaborare cu Agenția Națională privind utilizarea plantelor de canabis ar urma să stabilească, prin Ordin, condițiile de cultivare a plantei de canabis și criteriile privind calitatea culturilor.

Potrivit proiectului, cultivarea plantelor de canabis este permisă numai dacă prelucrarea se realizează în vederea utilizării în scop medical și în scop de cercetare științifică și numai cu autorizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti și cu avizul Agenției Naționale privind utilizarea plantelor de canabis, substanțelor și preparatelor ce conțin canabis în scop medical.

„Orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o operaţiune cu plante de canabis, substanţe şi preparate ce conțin canabis se află sub controlul şi supravegherea Agenției Naționale privind utilizarea plantelor de canabis, substanțelor și preparatelor ce conțin canabis în scop medical, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi (…)

Activitățile de producere, fabricare, depozitare, comerţ, intermediere, deţinere şi distribuire, în vederea utilizării în domeniul medical, a plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conțin canabis sunt interzise fără autorizația eliberată de Ministerul Sănătății, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de prezenta lege și de nomele metodologice de punere în aplicare a acesteia”, mai arată inițiativa legislativă.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax