Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Peste 160 de polițiști din Alba vor fi zilnic la datorie, în perioada Crăciunului. Recomandări pentru sărbători liniștite

Publicat

actiune politia

În medie, peste 160 de polițiști vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare, astfel încât cetățenii să petreacă Nașterea Domnului în liniște și siguranță.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi la datorie, de Crăciun, pentru asigurarea ordinii și siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale și menținerea fluenței și siguranței traficului rutier.

Astfel, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfășoare în condiții de siguranță peste 160 de poliţişti, vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor, 100 sunt de la structurile de ordine publică, 30 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi ­­­­zilnic, peste 80 de autospeciale și 12 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor. 

Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:

  • Evitaţi persoanele agresive sau în stare de ebrietate. Dacă intrați în altercații cu acestea, nu faceți decât să vă îngreunați situația.
  • Nu vă afişați în public cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra voastră pentru a nu deveni o ţintă sigură pentru răufăcători.
  • Priviţi în jurul vostru şi, dacă observaţi persoane care vă inspiră neîncredere, îndepărtaţi-vă de acestea şi căutaţi un loc cât mai luminat şi mai animat.
  • Nu luaţi asupra voastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate. Mai bine ați folosi cardul bancar la cumpărături, în cazul în care dețineți unul.
  • Nu lăsaţi niciodată în autoturism bani sau alte documente importante.
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice și folosiţi centura de siguranţă.
  • În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax