Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Unii elevi din Alba fac naveta 50 km ca să ajungă la școală. Care este situația din țară

Publicat

Peste 2000 de elevi din Alba fac naveta la școală. Majoritatea au de parcurs, în medie, 20-25 de kilometri, dar sunt și cazuri de elevi care fac naveta 50 de kilometri, potrivit IȘJ Alba.

Dacă unii dintre elevi sunt nevoiți să facă naveta la școală pentru că în localitatea de domiciliu nu au unitate de învățământ, alții preferă să meargă la o școală mai bună, se arată într-un raport al Băncii Mondiale.

Potrivit datelor transmise de inspector școlar general Cornel Sandu (IȘJ Alba), pentru Alba24, la finalul anului trecut erau în evidența instituției 2.284 de abonamente pentru transport rutier destinate elevilor, la care se adaugă 52 pentru transport CFR. De asemenea, mai erau și 194 de bilete pentru transport auto/CFR pentru elevii care făceau naveta. Adică peste 2000 de elevi sunt nevoiți să parcurgă distanțe mai mari până la școlile la care învață. În toamna anului trecut, erau circa 47.000 de copii în sistemul de învățământ din județ.

În medie, elevii din Alba fac naveta 20-25 km. Dar sunt și 10 cazuri în care naveta se face pe o distanță de 50 km.

Un raport al Băncii Mondiale din februarie 2018 privind condițiile și alternativele de transport școlar, singura analiză făcută asupra acestui sector în ultimii ani arată că în țară sunt aproximativ 429.000 de elevi navetiști în cele 6.713 școli analizate, aflate în circa 2.600 de localități din cele 3.186 câte sunt în România. În medie, în fiecare școală din țară sunt, în medie, circa 90 de elevi și 8 profesori care fac naveta.

În județul Alba, la categoria cel mai puțin accesibilă din punct de vedere al transportului pentru elevi este menționată comuna Albac din munții Apuseni, potrivit raportului.

Reamintim că Ministerul Educației a anunțat luni că, din anul școlar 2020-2021 elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de unitatea școlară. Este vorba despre decontarea transportului în comun rutier.

Analiza Băncii Mondiale arată că, în medie, în școlile din învățământul preșcolar există 7 elevi care fac naveta și 2 cadre didactice care fac naveta. În școlile din învățământul primar și gimnazial există, în medie, 32 de elevi și 11 cadre didactice care fac naveta, iar în licee 163 de elevi și 10 cadre didactice care fac naveta.

Dacă la grădiniță sunt peste 7.500 de copii „navetiști”, la liceu numărul elevilor „navetiști” ajunge la 301.714 doar în școlile analizate.

Cel mai ridicat nivel de inaccesibilitate la transport la nivel național se regăsește în județele Vaslui, Botoșani, Bacău, Iași și Vrancea, dar probleme la acest capitol sunt și în Ilfov, Arad și București.

”Analiza facilităților educaționale și, în general, a infrastructurii școlare a demonstrat că județele cu nivel ridicat de inaccesibilitate la transport sunt cele care au cea mai mare nevoie de investiții în infrastructura școlară”, potrivit sursei citate. Unele școli nu au încă grupuri sanitare interioare sau săli de sport.

Analiza Băncii Mondiale a inclus și o anchetă online la care au participat 2.700 de elevi, părinți, cadre didactice și autorități. Rezultatele acesteia indică faptul că distanța parcursă pentru a ajunge la școală de către un elev depășește 10 km pentru aproape 28% dintre participanți. Aproximativ 38% dintre respondenți au raportat că distanța de la locuință la școală este de maxim 3 km; 21% se deplasează între 4 și 6 km, iar 13% se deplasează între 7 și 10 km.

„Cu toate acestea, o parte importantă a respondenților a afirmat că distanța către școală este de peste 15 km (aproximativ 20%), indicând distanțe mari de navetă”, arată Raportul.

Un procent de 36% a raportat că obstacolul cel mai mare în utilizarea mijlocului de transport preferat este costul, urmat de distanță, trafic, condiții climatice, lipsa siguranței personale și calitatea slabă/fiabilitatea scăzută. Blocajele din trafic reprezintă un factor esențial în alegerea mijlocului de transport efectiv pentru 12,6% dintre participanți și împiedică 13,2% dintre respondenți să aleagă mijlocul de transport preferat pentru a merge la școală.

surse: edupedu.ro, IȘJ Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax