Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Doi copii de la o grădiniţă din Alba Iulia, suspecți de gripă. Care este starea acestora

Publicat

Doi copii de la o grădiniţă din Alba Iulia, din grupe diferite, sunt suspecţi de gripă, aceştia prezentând o formă uşoară, care nu necesită spitalizare, potrivit celor declarate, marţi, pentru Agerpres, de către directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, informează românia24.ro

“Au apărut astăzi cele două cazuri de suspiciune de gripă. (…). Pentru că cei doi copii prezintă forme uşoare, s-a considerat de către medicul specialist că nu este necesară trimiterea de probe la Institutul Cantacuzino (în vederea confirmării -n.r.). Sunt trataţi acasă, cu tratamentul specific. Evoluţia este favorabilă”, a afirmat Alexandru Sinea.

Potrivit acestuia, cei doi copii provin din grupe diferite.

Specialiştii DSP Alba le-au recomandat celor de la grădiniţa în cauză să efectueze măsuri de igienizare a suprafeţelor.

Sinea a menţionat că până în prezent au fost confirmate, cu teste de laborator, trei cazuri de gripă în Alba, din care două la o tânără de 22 de ani şi bebeluşul său, de trei luni, iar unul la o gravidă în vârstă de 29 de ani. Cei trei au fost internaţi la Contagioase, fiind externaţi până în data de 8 ianuarie.

“Situaţia este sub control”, a spus directorul executiv al DSP Alba.

sursă: romania24.ro, agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax