Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

DSP Alba: ”În județ nu există niciun caz și nicio suspiciune cu privire la prezența coronavirus”

Publicat

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba au transmis precizări, luni seara, potrivit cărora ”la nivelul județului nu există, până la această oră, niciun caz și nicio suspiciune cu privire la prezența coronavirus”.

Potrivit sursei citate, ”un pacient poate fi declarat suspect doar de către specialiști ai DSP și doar în momentul în care persoana a circulat în zonele afectate de carantină (China Continentală și localitățile din Italia: Vo Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano și Cumiana) și care prezintă simptomatologie specifică virusului”.

Reprezentanții instituției mai precizează că ”la nivelul județului Alba, singurii abilitați să comunice pe această temă sunt reprezentanții DSP Alba”.

De asemenea, ”în baza procedurilor și a recomandărilor Ministerului Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență, în Alba s-au luat măsuri de prevenție și s-au făcut pregătiri pentru gestionarea corespunzătoare a unei eventuale situații critice. Toate deciziile luate la nivelul județului s-au bazat pe recomandările specifice transmise de Ministerul Sănătății”, mai arată sursa citată.

Reamintim că o tânără de 31 de ani și copilul ei, bebeluș de 7 luni, dar și soțul femeii, toți de cetățenie italiană, au fost fost puși în carantină, luni, la Secția de Boli infecțioase din Alba Iulia. Familia s-ar fi întors urmă cu două săptămâni din zona Veneto, Italia.

Citește și FOTO-VIDEO ALERTĂ CORONAVIRUS: O tânără și bebelușul ei de 7 luni, veniți recent din Italia, plasați în carantină la Alba Iulia

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, luni, lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă COVID-19. Acestea sunt China continentală și Italia – regiunile Lombardia și Veneto (localitățile Vo Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo San Fiorano) și Piemonte (Cumiana).

Potrivit INSP, persoanele care vin din China continentală sau din una din cele 12 localități din Italia intră în carantină timp de 14 zile, în spații special destinate în acest scop, imediat după revenirea în România.

Persoanele din alte localități din Regiunile Lombardia și Veneto intră în auto-izolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat după revenirea în România.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax