FOTO: Povestea căluțului de bronz vechi de peste 2.500 de ani, descoperit la Teleac, lângă Alba Iulia. Ce îl face unic

Un căluț de bronz cu o vechime de peste 2500 de ani atrage atenția celor care calcă pragul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Piesa miniaturală a fost descoperită în anul 1979, la Teleac (jud. Alba), în zona numită „Hârburi” – o denumire relevantă -, în stratul arabil, ceea ce atestă faptul că aparține ultimului nivel de locuire al așezării.

Așezarea fortificată de la Teleac, datând din prima parte a Epocii fierului, ocupă aproape 30 ha și este situată pe dealul Grușet.

Situl a adus numeroase descoperiri de figurine animaliere, adevărate „turme”, dintre care o bună parte pot fi văzute în expoziția de bază a Muzeului Național al Unirii.

Aceste figurine sunt însă realizate din lut, calul de bronz fiind astfel o remarcabilă excepție.

Artefactul are următoarele dimensiuni: lungime de 5,7 cm; înălțime de 3,5 cm. Prezintă o perforație în zona greabănului, ceea ce induce ideea că a fost folosit ca decorație, pandantiv etc. Din punct de vedere artistic, reprezentarea este accentuat stilizată, calul este grațios și bine proporționat.

Specialiștii consideră că asemenea reprezentări trebuie relaționate cu apariția războinicilor ecveștri, începând cu Epoca bronzului.

Bunăoară, în epoca neolitică nu există astfel de figurine zoomorfe care să înfățișeze cai. Lucrurile trebuie luate însă cu precauție – de exemplu, peștera de la Chauvet, cu reprezentări picturale datate acum 35.000 de ani, are și numeroși cai foarte artistic desenați, iar în peșterile de la Altamira și Lascaux, o treime din animalele pictate o reprezintă caii.

Astfel, este mai greu de dat un verdict în ce măsură utilizarea calului este redimensionată în Epoca bronzului sau dacă apariția războinicilor călare este încadrabilă în Epoca bronzului fără riscul erorii. Războinicii ecveștri sunt, de asemenea, asociați îndeobște spațiului oriental.

Sunt de regăsit ulterior și în spațiul grecesc sau egiptean, putându-se vorbi de o elită războinică ce apare în reprezentări conducând care de luptă.

Pe direcția influențelor culturale de care se discută pentru aceste epoci istorice, piesa în discuție poate fi văzută ca un excelent exemplu pentru arta traco-cimeriană, izvorâtă din îngemănarea culturilor din zona caucazină cu civilizația tracică.

Dintre analogiile pe care cercetătorii le propun, se remarcă descoperirea de la Bujoru (jud. Teleorman), unde statueta tot de bronz a unui cal face parte dintr-un ansamblu cu un car tras de păsări, și mai ales grupul de statuete descoperite la Airum, în Armenia.

Deși caii de la Airum au o verigă de prindere, apropierea stilistică în raport cu căluțul de la Teleac este mare. De asemenea, dimensiunile câtorva piese dintre cele de la Airum sunt similare până la identic cu cele ale piesei de la Teleac.

Totuși, există și diferențe: perforația vs. verigă de prindere, precum și postura calului, îndreptat spre înainte, din înclinația picioarelor din față, în varianta de la Teleac vs. lăsat spre înapoi în varianta cailor de la Airum.

Arheologii apreciază că un astfel de produs cum este căluțul de la Teleac poate fi considerat ca aparținând unor influențe culturale din jurul secolului VIII î. Hr., cu posibilitatea, de asemenea, ca o astfel de piesă să fi ajuns aici la începutul sec. VI î. Hr. Apropierea stilistică cu piesele de la Airum ar marșa spre o origine răsăriteană a căluțului de la Teleac.

Sursă: Muzeul Național al Unirii