Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Guvernul a aprobat legea prin care se suspendă activitatea operatorilor economici care nu respectă restricțiile COVID-19

Publicat

Guvernul României a aprobat modificarea legii Legii nr. 55/2020.  Legea are legătură cu unele măsuri care au în vedere prevenirea şi combaterea efectelor COVID-19 și sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere în context pandemic.

Declarația premierului Cîțu

„Guvernul a aprobat modificările la Legea 55, proiectul de lege care merge în Parlamentul României, este vorba despre acea prevedere prin care operatorii economici care nu respectă legislaţia în vigoare, ştiţi foarte bine despre ce este vorba, pot să fie închişi pe o perioadă scurtă la început şi, după aceea, pe o perioadă mai lungă. Este nevoie de efortul tuturor în această perioadă”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută joi la finalul şedinţei de Guvern.

Sancțiunile prevăzute în lege

„În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, conform proiectului de lege aprobat joi de către Executiv.

Proiectul de lege prevede că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate.

Cum se aplică sancțiunea

Sancțiunea contravențională se afișează de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spaţiu este închis temporar, până la data de X inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”

Noile măsuri și sancțiuni pentru operatorii economici care încalcă în mod repetat măsurile de protecție împotriva COVID-19 au fost aprobate în ședința de guvern de joi, 15 aprilie 2021.

Astfel, localurile care încalcă regulile riscă, pe lângă amendă, și închiderea pentru 15 sau 30 de zile. Acestea vor fi obligate să afișeze un mesaj în care arată că sunt închise temporar din cauza nerespectării măsurilor.

Vezi și DOCUMENTE: MODELE DE DECLARAȚIE pe propria răspundere și ADEVERINȚĂ de la angajator pentru CARANTINĂ

Localurile vor rămâne închise chiar dacă vor contesta măsura de suspendare a activității.

Măsurile sunt cuprinse într-un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Documentul este postat pe siteul secretariatului general al Guvernului în lista actelor normative care intra la aprobare în ședința de guvern de miercuri 14 aprilie 2021.

Aceste măsuri vor trebui să treacă și prin Parlament pentru adoptare, unde ar putea suferi modificări.

DOCUMENTUL complet poate fi văzut AICI: Măsuri restaurante

Potrivit proiectului de lege, firmele care sunt descoperite că încalcă în mod repetat măsurile anti-Covid într-un interval de 15 zile dintre constatări vor fi închise temporar, pe o durată de 15 zile (sediul principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea). În prezent, aceste firme sunt sancționate doar cu o amendă nesemnificativă, cuprinsă între 1.000 și 1.500 lei.

Firmele închise vor trebui să afișeze, în locuri vizibile de la intrarea/intrările în sediul închis temporar, următorul mesaj: „Acest spațiu este închis temporar, până la data de ________ inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”.

Dacă firma nu își suspendă temporar activitatea pentru 15 zile, autoritățile vor aplica sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu, pentru durata rămasă.

Mai mult, în cazul în care firma nu respectă măsura de suspendare a activității și își continuă activitatea, autoritățile vor dispune închiderea pentru 30 de zile. Și în acest caz vor fi aplicate sigilii. În prezent, firmele sunt sancționate doar printr-o amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 lei.

În plus, chiar și în cazul în care firmele închise contestă măsura de suspendare a activității, ele nu vor putea deschide pe durata stabilită a sancțiunii, mai stabilește proiectul.

Agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, precum și polițiștii locali vor putea să aplice toate aceste sancțiuni.

Măsurile vor intra în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Textul documentului

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art.ILegea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.După articolul 66 se introduce un nou articol, art.661, cu următorul cuprins:

„Art. 661(1) În cazul repetării la același sediu principal sau secundar, întrun interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției prevăzute la art. 65 lit. q), de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66lit.b), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).

Aplicarea sancțiunilor

(2) Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute la alin. (1) se materializează prin afișarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spațiu este închis temporar, până la data de ________ inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID19”.

(3) În cazul în care operatorul economic nu respectă sancțiunea contravențională complementară prevăzută la alin. (1), orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenției prevăzute la art. 65 lit. q) aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

(4) În cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66lit.c), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).

(5) Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute la alin. (4) se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

2.La articolul 67alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:„c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), q) și r);”

3.La articolul 68,după alineatul (1)se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:„(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002,cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate potrivit art.661.

Art.IIPrezenta lege intră în vigoare la10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax