Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

ADMITERE LICEU 2021, CALENDAR modificat: Repartizare computerizată în 24 iulie. Planificare pentru depunerea dosarelor

Publicat

elevi liceu

Calendarul admiterii la liceu 2021-2022 a fost modificat recent, printr-un ordin al ministrului Educației. Repartizarea computerizată va fi în 24 iulie și nu în 16 iulie, cum era anunțat inițial.

De asemenea, completarea fișelor de înscriere va fi în perioada 16-22 iulie (în calendarul inițial era 8-14 iulie).

Vezi și MODELE de SUBIECTE la EVALUARE NAȚIONALĂ 2021, clasa a VIII-a: TOATE testele de antrenament și BAREMELE la Română și Matematică

La admitere liceu 2021 se introduce procedura de planificare pentru depunerea dosarelor de înscriere la liceu. În etapa I de admitere, aceasta se face în 25 iulie.

Ordinul nr. 3.721/23.04.2021 (pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022) prevede că:

”Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă.

Depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate.

În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie.

Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii.

În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/ părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă”.

Cazurile de elevi internați în spital sau aflați în izolare

Același ordin mai dispune că ”pentru absolvenții clasei a VIII-a din seria curentă și din seriile anterioare, internați în spital sau aflați în izolare, în contextul epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și care, din această cauză, nu pot depune documentele necesare înscrierii și participării la etapele de admitere prevăzute în Calendarul admiterii pentru învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021 – 2022, precum și dosarul de înscriere la unitatea de învățământ liceal la care au fost admiși/repartizați computerizat, transmiterea și completarea documentelor se fac prin mijloace electronice.

În această situație, părintele/reprezentantul legal transmite unității de învățământ și o declarație-tip pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 7, cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în fișa de înscriere și în celelalte documente transmise.

La susținerea on-line, de către absolvenții prevăzuți la alin. (1), a probelor de aptitudini, pentru specializările care prevăd acest tip de probe, respectiv a probei de verificare a cunoștințelor de limba maternă, se aplică în mod corespunzător și prevederile procedurii speciale elaborate de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pentru susținerea examenelor naționale în condiții de izolare.

În situația în care candidatul nu dispune de mijloacele electronice necesare desfășurării activităților prevăzute la alin. (1) și (2), acestea sunt asigurate de către unitatea de învățământ din care provine candidatul.

Situația excepțională menționată la alin. (1) trebuie să fie confirmată de către direcția de sănătate publică din județul/municipiul București în care candidatul se află în spital sau în izolare”.

CALENDAR ADMITERE LICEU 2021-2022 (actualizat aprilie 2021):

Pregătirea admiterii

10 mai 2021 Afișarea ofertei de școlarizare/ofertei de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii și calificări profesionale, pentru învățământul liceal, filiera tehnologică Stabilirea codurilor pentru fiecare unitate de învățământ liceal pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire, limbă de predare.

Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unități de învățământ gimnazial și la nivel județean, cuprinzând datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR), prin verificarea și corectarea, după caz, a informațiilor privind elevii și formațiunile de studiu la care aceștia sunt asociați.

Tipărirea broșurii care cuprinde informațiile despre admitere; postarea broșurii pe site-urile inspectoratelor școlare. În broșură se va regăsi și mențiunea că, pentru acțiunile care presupun prezența la unitatea de învățământ a candidaților/părinților este necesară informarea, prin telefon sau e-mail, a unității de învățământ cu privire la intenția de depunere/completare/preluare a documentelor, în vederea planificării accesului în unitatea de învățământ.

Anunțarea, de către inspectoratele școlare, a metodologiei de organizare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă maternă

10 – 14 mai 2021 Transmiterea în unitățile de învățământ gimnazial a broșurilor cuprinzând informațiile legate de admitere. Transmiterea de către inspectorate la școlile gimnaziale a listei centrelor de înscriere, precum și a școlilor arondate fiecărui centru

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial și pe site-ul acestora a graficului ședințelor/ acțiunilor de completare a opțiunilor de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, precum și a Metodologiei și a Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022, precum și a unei adrese de e-mail și a unui număr de telefon, dedicate admiterii 2022, precum și o adresă de e-mail și un număr de telefon dedicate admiterii

21 mai 2021 Transmiterea la Ministerul Educației a broșurilor de admitere ale fiecărui județ, în versiune electronică și tipărită

17 mai – 11 iunie 2021 Ședințe/acțiuni de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, organizate la unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.)

16 iunie 2021 Transmiterea de către fiecare unitate de învățământ gimnazial către Comisia de admitere județeană/a municipiului București a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenților clasei a VIII-a, precum și a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin completarea acestor informații în aplicația informatică centralizată

17 iunie 2021 Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către Comisia națională de admitere a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenților clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice completării acestor date în aplicația informatică centralizată

13 iulie 2021 Transmiterea de către Comisia națională de admitere către comisiile județene a bazei de date cu mediile de admitere și a ierarhiei județene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice Depunerea/Transmiterea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență.

Notă: După finalizarea etapei speciale a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în data de 12 iulie 2021, Comisia națională de admitere retransmite către comisiile județene baza de date cu mediile de admitere și ierarhia județeană prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice.

Depunerea/Transmiterea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care au susținut Evaluarea Națională în etapa specială și care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență, se face în data de 12 iulie 2021

14 iulie 2021 Completarea de către secretariatele școlilor a fișelor de înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenților clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele și mediile obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată.

15 iulie 2021 Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a.

Probele de aptitudini

7 – 14 iunie 2021 Înscrierea pentru probele de aptitudini, direct la unitatea de învățământ liceal/gimnazial sau prin mijloace electronice de comunicare și și eliberarea/transmiterea anexelor fișelor de înscriere, însoțite de documentele prevăzute în Anexa nr. 3 la ordin, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere

Vezi Anexe 2-5 OM 3721_2021 – probele de aptitudini

15 – 18 iunie 2021 Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini, conform prevederilor din Anexa nr. 3

Notă: Pentru admiterea în colegiile militare naționale, perioada în care se susține proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică este stabilită conform reglementărilor proprii ale Ministerului Apărării Naționale

18 iunie 2021 Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini

18 iunie 2021 Transmiterea, în format electronic și în scris, către Comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată

22 iunie 2021 Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către unitățile de învățământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată Actualizarea de către comisiile din unitățile de învățământ liceal vocațional a listelor candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaților corigenți, repetenți, amânați sau exmatriculați, în aplicația informatică centralizată

13 iulie 2021 Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către unitățile de învățământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date județene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 iulie 2021 Validarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților admiși la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată

15 iulie 2021 Transmiterea de la liceele vocaționale a informațiilor cu privire la candidații care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere. Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, precum și candidaților care au fost admiși, dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată

Notă: Nu se eliberează fișă de înscriere pentru completarea opțiunilor candidaților care au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, cu excepția candidaților admiși care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut pentru a participa la etapa de repartizare computerizată. Transmiterea, în format electronic, către Centrul național de admitere a listei candidaților declarați admiși, în fiecare județ, la clasele pentru care s-au susținut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

7 – 14 iunie 2021 Înscrierea candidaților pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și transmiterea/completarea anexelor fișelor de înscriere, conform prevederilor din Anexa 4 și Anexa 6 la ordin.

Notă: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională pot fi depuse/transmise la unitatea de învățământ de proveniență până la data de 16 iunie 2021.

15 – 18 iunie 2021 Desfășurarea/echivalarea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, conform prevederilor din Anexa 4 și Anexa 6 la ordin.

18 iunie 2021 Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

18 iunie 2021 Transmiterea către Comisia de admitere județeană/ a municipiului București a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată

28 iunie – 2 iulie 2021 Ridicarea/ Transmiterea anexelor fișelor de înscriere de la unitățile la care candidații au susținut probele de verificare a cunoștințelor de limbă maternă

2 iulie 2021 Depunerea/ Transmiterea anexelor fișelor de înscriere ale candidaților care au participat la probele de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, la unitățile de învățământ de proveniență

13 iulie 2021 Transmiterea de către comisiile de admitere județene/ a municipiului București, în format electronic, către Centrul național de admitere a listei candidaților care au promovat probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată

Prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022

16 – 22 iulie 2021 Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

Notă: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022, completează opțiunile în perioada 20 – 22 iulie 2021

16 – 22 iulie 2021 Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

16 – 22 iulie 2021 Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

22 iulie 2021 Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

22 iulie 2021 Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

23 iulie 2021 Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională 23 iulie 2021 Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

24 iulie 2021 Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022

24 iulie 2021 Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București

25 – 28 iulie 2021 Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

29 iulie 2021 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax