Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Nicolae Albu, prefectul județului Alba: Sănătatea oamenilor nu este un troc politic

Publicat

Atacurile politice, și, în mod surprinzător, unele corelate cu puncte de vedere mai mult sau mai puțin instituționale, din partea unor responsabili importanți în sănătatea publică, sunt manipulatorii și de multe ori în afara legii care apără și pune pe primul loc sănătatea cetățeanului.

Am văzut atacuri politice amețitoare din partea unor reprezentanți ai PSD, care cer și instigă la încălcarea legii, lege care impune respectarea unui termen de 14 zile de la instituirea măsurilor aferente unui scenariu, chiar și în condițiile scăderii ratei incidenței sub 3 la mia de locuitori în acest interval. Aceste scăderi s-au putut realiza doar printr-un efort conjugat al cetățenilor care au ales să respecte măsurile stabilite de autorități, în ciuda unor inconveniente pe termen scurt. Prin urmare, orice decizie a CJSU se poate adopta cu obligația respectării legislației în vigoare. Toate celelalte opinii sau păreri sunt doar atacuri politice iresponsabile care pot pune în pericol viața cetățenilor.

Este tipic pentru PSD să instige la nerespectarea legii sau a măsurilor sanitare așa cum au făcut-o pe toată perioada pandemiei.

Conform Hotărârii de Guvern, măsurile dispuse pentru o perioadă de 14 zile de către CJSU cu privire la municipiul Alba Iulia își încetează aplicabilitatea la data de 8 mai 2021, când, în baza analizei prezentată de către DSP Alba (conform art. 15 alin.2 din anexa 3 din HG NR. 432/2021), CJSU se va întruni și va dispune deschiderea industriei HoReCa și pentru interior, la capacitatea stabilită prin lege.

Ca și prefect al județului, prioritatea numărul 1 a fost, este și va fi protejarea sănătății locuitorilor județului Alba, și, așa cum v-am obișnuit, voi face toate eforturile posibile pentru realizarea acestui deziderat.
Realizarea unei campanii susținute de vaccinare printr-o muncă de echipă autorități – cetățeni va reprezenta soluția pe termen lung privind revenirea la o viață normală, așa cum ne dorim cu toții.

Închei prin a mulțumi locuitorilor din municipiul Alba Iulia și în special, reprezentanților industriei HoReCa pentru atitudinea responsabilă și pentru solidaritatea de care au dat dovadă în această perioadă dificilă. Măsurile au fost raționale, responsabile și reprezintă o șansă de a avea o viață cât mai normală, dar și salvarea sezonului turistic, pentru că Alba Iulia a devenit un oraș extrem de vizitat de către turiști!

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu

(Comunicat de presă)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax