Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

ADR Centru a fost desemnată Autoritate de Management pentru POR 2021-2027. A fost eliminată o etapă birocratică în implementare

Publicat

Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România adoptată de Guvernul României clarifică procesul legislativ început în trimestrul 2 al acestui an, în vederea simplificării și reducerii sarcinii administrative, printr-o mai bună coordonare pentru funcția de Autoritate de Management a Programului Operațional Regional.

Pentru viitoarea perioadă de programare financiară, 2021-2027, portofoliul de proiecte ce va susține dezvoltarea infrastructurii rutiere, a celei sociale, de sănătate, educațională, dar și a mediului privat, precum și dezvoltarea urbană a orașelor regiunii, vor fi gestionate mai eficient de ADR Centru, în Regiunea Centru. De asemenea, ghidurile solicitantului, dar și activitatea de implementare, monitorizare și plată a cheltuielilor din proiectele finanțate, vor fi coordonate la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare de către Agențiile de Dezvoltare Regională, ce vor propune și vor implementa câte un Program Operațional Regional personalizat la nevoile fiecărei regiuni”.

Sursă: ADR Centru

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate