Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Întâlnire între autoritățile locale și județene pentru stabilirea programului dedicat sărbătoririi zilei de „1 Decembrie” la Alba Iulia

Publicat

1 decembrie

Ne mai desparte mai puţin de o lună până la Ziua Naţională a Românilor şi cea mai importantă sărbătoare pentru oraşul Marii Uniri, Alba Iulia. Pentru a se asigura că şi în acest an ziua de 1 Decembrie va fi celebrată aşa cum se cuvine, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene s-au întâlnit miercuri pentru a decide programul evenimentelor, după cum ne-a informat un oficial din cadrul Instituției Prefectului.

Surse din cadrul Primăriei Alba Iulia ne-au declarat că printre surprizele organizatorilor se pot număra şi concerte ale cunoscutelor trupe „Zdob şi Zdub” şi „Holograf” . Chiar dacă până la această dată nu a fost stabilit un buget total al manifestărilor, în lipsa unei hotărâri de Guvern în acest sens, edilii locali au dorit să facă din organizarea acestui eveniment o acţiune comună, la care să participe, cu idei şi bineînţeles cu finanţare, atât Primăria municipiului cât şi Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Alba. Astfel, în timp ce Prefectura se va ocupa de invitarea oficialităţilor, Primăria şi Consiliul Judeţean vor avea sarcina de a pregăti românilor veniţi din toate colţurile ţării cele mai atractive concerte de muzică populară şi spectacole pentru tineret.

Dacă pe lista oaspeţilor de seamă ai evenimentului din acest an se anunţă  nume cu rezonanţă din partea Puterii, nici Opoziţia nu se lasă mai prejos. Consilierul local USL, Gabriel Pleşa a declarat  în şedinţa ordinară de luna aceasta că intenţionează să îl invite de 1 Decembrie la Alba Iulia  pe regele Mihai: ” Merită mai mult ca oricând acum, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, să participe la celebrarea Marii Uniri înfăptuite de ilustrul său înaintaş. Un asemenea demers ar da greutate manifestărilor de 1 Decembrie din Alba Iulia şi ar creşte oportunitatea ca acest oraş să devină un simbol românesc de mare importanţă europeană”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax