Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Calendar creștin-ortodox, 9 septembrie: Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului

Publicat

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana sunt prăznuiţi în calendarul ortodox pe 9 septembrie, ei fiind părinţii Maicii Domnului. Sfinţii Ioachim şi Ana sunt consideraţi ocrotitorii familiei şi mijlocitori la Dumnezeu pentru familiile creştine care doresc dobândirea de prunci sănătoşi.

Ioachim se trăgea din Bethleem, din neamul lui David, seminţia lui Iuda. Din acelaşi neam şi din aceeaşi seminţie se trăgea şi Ana. Era fiica preotului Matan şi a soţiei sale, Mariam. La 30 de ani, Ioachim s-a însurat cu Ana, care avea 20 ani. Proaspăta familie s-a aşezat în Ierusalim, aşteptând cu nerăbdare un copil.

Au trecut şi doi, şi trei ani, dar copilul nu venea. Trebuie să menţionăm că pe atunci era o ruşine ca o familie tânără să nu aibă copii. Cei fără copii erau jigniţi şi desconsideraţi peste tot, şi la adunările de familie, şi între prieteni, şi în public, şi chiar la templu. Se înţelege deci cu ce durere şi ruşine trăiau Ioachim şi Ana, neavând copii.

Au mai trecut 10, 20 de ani, dar copilul nu a apărut. Cu toate acestea, nu au deznădăjduit niciodată, deoarece se rugau neîncetat. Au mai trecut încă 10 ani, apoi încă 20 de ani, aşa încât Ana a ajuns la 60 de ani, iar Ioachim la 70 de ani. Şi erau tot fără copil.

Smerenia lor

În octombrie era sărbătoarea corturilor la evrei, iar bătrânul Ioachim a mers la templu, la Ierusalim, pentru a aduce daruri bogate, doar-doar îl va îndupleca pe Dumnezeu să-Şi arate minunea Sa. în spatele lui veneau şi alţi închinători cu daruri în mâini. Se formase o „coadă” în toată regula.

A apărut vestitul preot Rubeim pentru a primi darurile lor. Primul era bătrânul Ioachim, însă Rubeim îi spune: „Stai! Tu nu ai copii şi de aceea nu îţi este îngăduit să aduci primul darurile tale lui Dumnezeu. Mergi în spate, stai ultimul la coadă!” Durere mare pe Ioachim!

Ioachim, rănit, a ascultat şi, fără nici un cuvânt, din capul rândului s-a dus ultimul, sub privirile tuturor. A dat darurile la sfârşit preotului şi s-a întors cu inima frântă acasă.

„Grea cruce lipsa copiilor – îi spuse Anei. Trebuie să adâncim postul şi rugăciunea, poate ne va auzi Domnul. Tu stai aici, acasă, şi fă-ţi rânduiala ta, eu voi urca în munte şi mă voi nevoi acolo, şi, dacă Domnul ne va dărui copil, nu-l vom ţine pentru noi, ci-l vom oferi Lui. Al Lui să fie!”

 

Înfruntarea publică cu care preotul l-a întâmpinat pe Ioachim, în loc să-l stârnească împotriva lui Dumnezeu şi a preotului, l-a adus pe acesta mai aproape de Dumnezeu. Mai aproape de Dumnezeu a ajuns şi Ana, soţia sa. Și rugăciunea lor a fost ascultată.

Minunea

Au trecut 40 de zile de rugăciune intensă, de post aspru şi de multe închinăciuni. Preabunul Dumnezeu a fost mişcat văzându-i pe aceşti bătrânei având bunătatea copiilor mici, credinţa nezdruncinată în El şi rugăciunea cu osteneală şi durere. Şi-a ascultat cererea lor nebunească pentru alţii. A trimis îngerul să le vestească. Acesta l-a vizitat în munte pe Ioachim, zicându-i: Bucură-te, Ioachime, Dumnezeu a auzit rugăciunea ta, mergi acasă! Iar pe Ana a vizitat-o în casă, zicându-i: Bucură-te, Domnul a auzit rugăciunea ta, vei naşte un copil ce va fi slăvit pe faţa întregului pământ! Iată, şi bărbatul tău Ioachim vine!

Bătrânul Ioachim parcă prinsese aripi cu care a zburat spre casă. Ana îl aştepta în poartă şi, alergând, s-au îmbrăţişat: „Domnul ne-a binecuvântat!” Şi au exclamat: „Slavă lui Dumnezeu!”.

Mai apoi, Ana a luat în pântece şi a rămas însărcinată, eveniment pe care Biserica îl prăznuieşte cu multă bucurie în data de 9 decembrie.

sursa: crestinortodox.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax