Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

Feerie de lumini la Gheţarul Scărişoara. Monumentul naturii de la Gârda a fost dotat cu sistem de iluminat cu leduri

Publicat


Gheţarul Scărişoara, una dintre principalele atracţii turistice din zona Alba, a fost dotat recent cu un sistem de iluminare cu leduri, care scoate în evidenţă şi mai mult frumuseţea acestui loc.

Lucrarea de dotare cu leduri a fost realizată în cadrul Proiectului LIFE08/NAT/RO/000504 „Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău „, care de desfăşoară în perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2013 şi are ca beneficiar Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, şi parteneri Agenţia pentru protecţia Liliecilor din România şi Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”, departamentul Cluj-Napoca.

După ce, în 2001, la Gheţarul Scărişoara a fost refăcută amenajarea, în acest an punerea în valoare a acestui obiectiv a continuat. În cadrul proiectului, urmează modificarea iluminărilor în Peştera Unguru Mare şi Pestera Vadu Crişului din judeţul Bihor. Gheţarul Scărisoara , aflat în comuna Gârda de Sus, judeţul Alba, este cel mai important obiectiv turistic, monument al naturii din România şi se află în Parcul Natural Apuseni.

“Peştera este cel mai important obiectiv turistic din judeţul Alba, fiind vizitat anual de aproximativ 60.000 de turisti” (maximul a fost în 2008). Turiştii vin din România, majoritatea, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Polonia dar şi din alte ţări. Amenajarea din 2001 a fost realizată de Direcţia Silvică Alba, Ocolul Silvic Gârda, Primăria Garda de Sus şi Asociaţia Speologică Sfinx Gârda. Invităm turiştii să vină să viziteze Gheţarul Scărişoara, care arată deosebit de frumos primăvara, în această perioadă, iar cu noua iluminare este un peisaj feeric. Reamenajarea implică eforturi deosebite din partea speologilor care o fac, respectiv utilizarea corzilor, utilizarea tehnicii alpine, deoarece o mare parte a reflectoarelor au fost instalate pe tavan si au fost foarte greu accesibile acele puncte ”, a declarat  Marin Vîrciu, primarul comunei Gârda de Sus.

“O găsesc foarte frumoasă, foarte impresionantă, şi noi am făcut o lungă drumeţie pentru a veni să o vedem şi este magnifică”, au declarat Sofie si Yanis – studenţi francezi care studiază în prezent în Cluj. “Peştera este foarte bine amenajată, păcat că nu se poate vizita şi altă sală” – a spus Alin Apetrica – student în Cluj.

Istoricul Peşterii

Primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute de A.Szirtfi (1847) şi J.Vass (1857), care, prin faptul că menţionează echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în Gheţar dovedeşte faptul că acesta era cunoscut şi explorat de moţi, care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori.

Primele observaţii ştiinţifice în legătură cu această peşteră au fost publicate de geologul Karl Peters (1861). Prima hartă a peşterii a fost publicată de geograful Adolf Schmidl (1863). Primul studiu monografic a fost publicat în 1927, de Emil Racoviţă, cercetătorul român care a întemeiat, în 1907, Biospeologia ca ştiinţă (studiul animalelor care trăiesc în peşteră) şi care a fondat primul Institut de Speologie din lume la Cluj în 1920.
Gheţarul Scărişoara este prima peşteră declarată Monument al Naturii în România în 1938. În urma unei expediţii organizate de M. Pop în 1947 sunt descoperite şi explorate cele 2 rezervaţii ştiinţifice. Urmează două etape de cercetare şi studiere a Gheţarului, întreprinse de cercetătorii Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, între 1963 -1968 şi 1983 –1992 coordonate de M. Şerban, I. Viehmann, T. Rusu, Gh. Racoviţă, V. Crăciun, E. Silvestru, B. Onac. În 2001 Asociaţia Speologică „Sfinx” Gârda explorează noi laterale ale peşterii şi finalizează amenajarea cum podete a porţiunii turistice a Gheţarului, introducând lumina artificială în sala „Biserica”, in parteneriat cu Primaria Gârda de Sus, Direcţia Silvică Alba şi Ocolul Silvic Gârda.

Descrierea peşterii:

Peştera are 3 intrări şi se află la o altitudine de 1.165 m faţă de nivelul mării. Are o lungime de peste 700 m şi o diferenţă de nivel de 105 m. Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50m şi un diametru de 50 m, echipat cu scări metalice. La baza acestei coborâri se află „Sala Mare” al cărei planşeu este ocupat de un bloc de gheaţă cu un volum de peste 100.000 metri cubi ce are o grosime maximă de 36 m şi ale cărui strate datate de la o adâncime de circa 20 m (din cei 36 m determinaţi) au între 2.000 şi 3.500 de ani vechime. Parcursul turistic de pe blocul de gheaţă se face pe podeţe de lemn echipate cu mâini curente. Din capătul Nord-Vestic al Sălii Mari, de pe un balcon al Sălii „Biserica”, se pot admira, scăldate în lumina reflectorului, cele peste 100 de formaţiuni stalagmitice perene de gheaţă.

Din „Sala Mare”, între Blocul de Gheaţă şi peretele de calcar se formează deschideri verticale numite rimae, precum şi cele două rezervaţii ştiinţifice „Rezervaţia Mare” şi „Rezervaţia Mică”, în care se poate întra numai pentru scopuri ştiinţifice, cu autorizaţie de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj (str. Clinicilor Nr.5 , Cluj-Napoca). În Gheţar trăiesc lilieci şi gândăcei de 2-3 mm numiţi „Pholeuon prozerpinae glaciale”, iar din sedimentul „Rezervaţiei Mari” a fost a fost dezgropat un schelet de Rupicapra.


TOP articole in ultimele zile


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: batlife.ro - Press feedback | Bat conservation in Pădurea Craiului, Bihor and Trascău Mountains

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Florin Roman, liderul deputaților PNL: ”CCR a dat o decizie scrisă în sediul PSD”

Publicat

Decizia CCR privind desemnarea de către președinte a premierului Orban este una strict politică, iar aceasta încalcă orice logică și norma constituțională, susține Florin Roman, liderul deputaților PNL. Potrivit acestuia, este o decizie luată pe baza unor declarații politice, scrisă parca în sediul PSD, întrucât decizia CCR reia practic întreaga retorică a PSD. ”Nu este […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

REZULTATE finale Olimpiada de Chimie, etapa județeană Alba. Elevii premiați și cei calificați la faza națională de la Alba Iulia

Publicat

Chimie

Inspectoratul Școlar Județean Alba transmite rezultatele la etapa județeană a Olimpiadei de Chimie, care s – a desfășurat sâmbătă la Liceul de Arte“Regina Maria” din Alba Iulia. Au participat 18 de elevi din clasele VIII –  XI. Etapa națională a Olimpiadei de Chimie se va desfășura la Alba Iulia, în perioada 6 – 11 aprilie. […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

DSP Alba: ”În județ nu există niciun caz și nicio suspiciune cu privire la prezența coronavirus”

Publicat

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba au transmis precizări, luni seara, potrivit cărora ”la nivelul județului nu există, până la această oră, niciun caz și nicio suspiciune cu privire la prezența coronavirus”. Potrivit sursei citate, ”un pacient poate fi declarat suspect doar de către specialiști ai DSP și doar în momentul în care persoana […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA: Ploi și ninsori, câteva zile cu soare și temperaturi în scădere. Prognoza meteo pe localități până în 1 martie

Publicat

soare

După vântul puternic de luni, ce a creat probleme în Alba, marți se anunță vreme frumoasă, cu temperaturi maxime de 16 de grade Celsius. De miercuri, însă revin ploile și temperaturile vor fi în scădere. Se mai înseninează, în weekend. Vă prezentăm prognoza meteo pentru localități din județul Alba, până duminică, 1 martie: Marţi, 25 […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate