Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE VIDEO: Acțiunea de prindere a ursului care a atacat la Pâclișa, oprită din cauza ploii, după aproape 3 ore de căutări

Publicat

YouTube video

Operațiunea de căutare a ursului de la Pâclișa a început miercuri, după ora 15:00. O echipă de vânători însoțiți de câini de vânătoare au pornit pe urmele animalului care terorizează de mai bine de trei săptămâni locuitorii din cartierul municipiului Alba Iulia. Aceștia încearcă să găsească ursul și mai apoi să-l tranchilizeze pentru a putea fi relocat.  

UPDATE, ora 17:40Operațiunea de căutare și prindere a ursului din Pâclișa a fost oprită din cauza ploii. Potrivit informațiilor primite de la fața locului, căutarea nu va mai fi reluată în cursul zilei de astăzi. Jandarmii au transmis că vor interveni doar dacă cetățenii vor solicita acest lucru, prin apel la numărul unic de urgență 112.

UPDATE, ora 17:00 – După aproape 50 de minute de căutări, vânătorii nu au dat de urma ursului. Aceștia se vor regrupa pentru a decide cum vor acționa în continuare.

UPDATE, ora 16:30 – S-au auzit primele focuri de armă. Vânătorii au tras mai multe focuri de armă în doar câteva minute. Aceștia se află pe un deal, la doar câțiva zeci de metri de locuințe.

YouTube video

UPDATE, ora 15:50 – Ursul ar fi fost văzut de localnici la mai puțin de 100 de metri de gospodăria în care a atacat în noaptea de marți spre miercuri. Acesta ar fi intrat într-una din grădinile localnicilor, aflată pe un deal din apropiere.

Vezi și VIDEO: URSUL din Pâclișa a ATACAT DIN NOU, într-o gospodărie. Jandarmii au tras FOCURI de armă pentru a-l îndepărta

În zonă se va deplasa o echipă formată din doi vânători, un medic care va tranchiliza animalul și reprezentantul unui ONG.

Toată strada Carpenului din Pâclișa este împânzită de vânători, polițiști și jandarmi înarmați cu arme automate.

Știrea inițială

În zonă a sosit și un buldoexcavator, ce va fi folosit pentru a recupera ursul după ce acesta va fi tranchilizat. Animalul ar urma să fie ulterior relocat în zona Oașa, spre granița cu județul Vâlcea.

Potrivit Jandarmeriei Alba, un număr de opt jandarmi, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Alba, vor acționa pentru a goni ursul spre un loc sigur, o zonă deschisă nelocuită. Acolo ursul va fi tranchilizat și capturat în vederea relocării.

Vezi și FOTO-VIDEO: Revoltă la Pâclișa, după atacul ursului. Oamenii au ieșit în stradă și le cer autorităților să ia măsuri urgente

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. D

    miercuri, 10.07.2019 at 18:23

    Dar acțiunile de capturare le defrișătorilor din pădurile României când încep?
    Voi credeți că urșii și celelalte animale sălbatice coboară în orașe și sate ca să afle ultimele știri?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax