Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Cauza morții tânărului din Alba găsit în apele lacului Oașa. Medicii legiști au finalizat autopsia

Publicat

Medicii legiști din Alba au finalizat autopsia în cazul tânărului din Cărpiniș, dispărut în urmă cu două săptămâni, în lacul Oașa și care a fost găsit vineri, 31 iulie, plutind pe apă. 

Reprezentanții IPJ Alba au declarat pentru alba24.ro că, în urma autopsiei, cauza oficială a morții a fost stabilită ca asfixiere mecanică prin înec.

De asemenea, pe cadavrul care se afla în stare de putrefacție nu au fost descoperite urme de violență. Reamintim că, în timp ce trupul încă nu era găsit, familia acestuia susținea o ipoteză în care tânărul ar fi fost ucis, iar cadavrul ascuns.

VEZI ȘI: FOTO: Ipoteză ȘOCANTĂ în cazul tânărului din Alba, dispărut în apele lacului Oașa. Ce pistă indică familia

Ce s-ar fi întâmplat 

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, din Cărpiniș, era angajat la o firmă de exploatare forestieră. În seara de 17 iulie, în urma unui apel la 112, a fost semnalată dispariția tânărului în apele lacului Oașa.

Tânărul s-ar fi aflat în zona lacului alături de cel puțin o persoană și ar fi intrat să facă baie în apă. Potrivit unor surse locale, acesta ar fi reușit să se ridice la suprafață pentru câteva momente, după care a dispărut în apa lacului.

Căutările au început chiar din noaptea dispariției, dar fără succes, timp de două săptămâni.

Potrivit surselor alba24.ro, zona în care a fost căutat trupul băiatului este una foarte dificilă, ca arie de căutare. Adâncimea apei poate ajunge și la 15-20 de metri, pe fundul lacului sunt buturugi, bolovani și, la adâncimi de peste 3-4 metri, vizibilitatea este spre zero.

Trupul a ieșit la suprafață pe malul opus al lacului, față de locul în care se presupune că tânărul s-ar fi înecat și unde au fost găsite hainele acestuia.

VEZI ȘI: FOTO: Cadavrul descoperit de jandarmii montani pe malul lacului Oașa este al tânărului dispărut acum două săptămâni

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax