Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

(FOTO) Inventivitate în captivitate: Simpozionul „Liter-Art”, de creație literară și artistică, în Penitenciarul Aiud

Publicat

Fundaţia Inter-Art Aiud, Penitenciarul Aiud, Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud organizează, în perioada 28 mai-1 iunie, prima ediție a Simpozionului „Liter-Art”, de creaţie literară şi ilustraţie de carte. Aceasta reprezintă o manifestare inedită de creaţie literară şi ilustraţie de carte, pentru persoanele private de libertate. Proiectul se dorește a fi o premieră naţională în realizarea unui simpozion de creaţie ce se a desfăşoară pe o perioadă de cinci zile, în Penitenciarul Aiud și abordează poezia, proza, eseul și ilustrația de carte.

Pe lângă programul de creație artistică, în aceste zile, sunt organizate întâlniri cu invitaţi speciali, dezbateri, recitaluri de muzică, recitaluri de poezie și altele. Rezultatul direct al proiectului va fi publicarea unui volum cu selecţii din creaţiile literare realizate în timpul simpozionului. Lucrările de grafică realizate pe parcursul manifestării vor fi folosite ca ilustraţie de carte.

La proiectul „Liter-Art” participă:

– societatea civilă: Dorel Găina, Ioan Hădărig, Casandra Ioan, Andrei Bako, Ștefan Balog; participare internațională online: Patricia Goodrich (SUA)

– serviciul de  Educaţie și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud

– persoane private de libertate

Invitaţi speciali: Mihaiela Ilea și Dana Dâncu (Cluj Napoca), solistul de muzica folk  Marius Moga (Aiud), Grupul de muzica folk  „Plus noi” (Zlatna/Aiud)

Totodată, evenimentul marchează și 10 ani de parteneriat între  Fundaţia Inter-Art  Aiud și Penitenciarul Aiud, în derularea de proiecte cultural-artistice cu scopul de a susţine persoane private de libertate cu abilităţi în domenii creative, respectiv interacţiunea acestor persoane cu societatea civilă.

Simpozionul “Liter-Art” reprezintă o premieră semnificativă, după ce în anul 2008, tot în acest parteneriat, Fundația Inter-Art Aiud a organizat Tabăra Internţională de Artă Plastică “Prison Art”, proiect în care 10 artişti din 7 ţări au creat timp de două săptămâni în interiorul Penitenciarului Aiud alături de 7 persoane private de libertate.

Fundația Inter-Art Aiud a mai desfășurat câteva proiecte în parteneriat cu Penitenciarul Aiud: Artă murală in Penitenciarul Aiud, Expoziția de pictură și grafică „Adrian Netotea”, la Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud.

Vedeți câteva imagini din prima zi a Simpozionului „Liter-Art”:

[nggallery id=300]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax