Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: „Liceeni… odinioară”, dicţionarul personalităţilor care au absolvit Colegiul HCC, lansat la Galeria de Artă de autorii Ironim Muntean şi Ion Todor

Publicat

A apărut dicţionarul personalităţilor care au absolvit Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, intitulat „Liceeni… odinioară”. Autorii, „absolvenţi vechi” ai aceleiaşi instituţii de învăţământ, au adunat, într-un volum, parcursurile vieţilor a 190 de absolvenţi, deveniţi celebri, în timp. Volumul a fost lansat vineri la orele 18.00, la Galeria de Artă din Alba Iulia.

Prezentarea a început cu un scurt istoric al liceului, apărut după Marea Unire din 1918, în ianuarie 1919. Pe atunci, liceul se numea „Mihai Viteazul” şi a păstrat acest nume până în 1948. Autorii şi alţi absolvenţi ai acestui liceu au păstrat o amintire vie a vremurilor în care „îşi toceau coatele pe băncile liceului” şi au povestit auditoriului prezent întâmplări din acea perioadă.

Dincolo de munca minuţioasă şi solicitantă pe care o necesită punerea la un loc a unui astfel de volum şi de datoria morală cu care autorii şi-au argumentat strădania, aceştia şi-au exprimat bucuria că, dintre personalităţile prezentate în volum, majoritatea au devenit dascăli, medici, artişti plastici, muzicieni, oameni de cultură sau de ştiinţă, oameni politici sau preoţi.

Dicţionarul cuprinde personalităţi de la cele mai vechi (Avram Răşinaru, absolvent din prima promoţie a Liceului „Mihai Viteazu”, devenit un multiubit profesor de chimie), la cele tinere şi foarte tinere (Tudor Drâmbărean, absolvent al promoţiei 2004 al Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, acum consilier europarlamentar la Parlamentul European la Bruxelles sau Alin Ignat, absolvent al promoţiei 2006 a aceluiaşi liceu, interpret de muzică).

O parte substanţială dintre personalităţile enumerate în volum îşi desfăşoară activitatea în oraşul Alba Iulia: directorul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Valeriu Cerbu, pictorul Traian Mârza, inspectorul general adjunct la IŞJ Alba, Rodica Andronescu, criticul literar Diana Câmpan, consilierul prefectului de Alba, Dorin Sava, preşedintele organizaţiei PDL din Alba Iulia, Paul Voicu, chitaristul Silvan Stâncel, autorii înşişi şi mulţi alţii.

Volumul prezentat se află la a treia ediţie şi este îmbogăţit cu peste 100 de personalităţi de la prima apariţie din 1996.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Eu

    sâmbătă, 03.12.2011 at 15:04

    Ma faceti sa rad cu al vostru Ilin Agnat.

  2. nu are sens

    duminică, 11.12.2011 at 00:07

    Din nou ni se arata ca HCC/ului i se face o promovare nemeritata prin orice mijloace. Oare chiar celelalte scoli din judet sunt niste nimicuri????
    Din cauza celor ca voi se acrediteaza pe nedrept acest liceu. Eu ca cetatean albaiulean mi/e greata.
    Hai sa spunem ca miile de oameni care au terminat la alte licee sunt niste 0!!!!
    Hai sa spunem ca un om nu poate sa fie mandru de liceul lui ca nu e „personalitate”!!!!
    Nu am stiut ca HCC si/a facut ziar online!!! Sa/mi scuzati apropoul…

  3. Cornel

    miercuri, 01.04.2020 at 16:35

    Redau: „Dicţionarul cuprinde personalităţi de la cele mai vechi (Avram Răşinaru, absolvent din prima promoţie a Liceului „Mihai Viteazu”, devenit un mult iubit profesor de chimie)”. Mare eroare, prof. Avram Rășinaru a fost promoția a IV-a (1923-1924). Liceul „Mihai Viteazul” s-a născut în 3 decembrie 1919 și nu a aut absolvenți în primii doi ani, Prima promoție a fost cea din 1920-1921.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax