Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Yves LaRock a încheiat în stil grandios a doua zi a orașului Alba Iulia. Vezi cum s-au descurcat celelalte formații

Publicat

Ziua de sâmbătă s-a încheiat grandios, Yves LaRock și Trisha au încântat cei mai înfocați albaiulieni, care au stat mult după miezul nopții în Piața ”Cetății”, pentru a urmări concertele. Tot sâmbătă, pe scena din apropierea UAB au concertat și băieții de la Play & Win, Edward Maya și interpreta din Alba Iulia, Denisa.

Concertul celor de la Play & Win a încălzit atmosfera. Aceștia au cântat melodii care i-au consacrat la noi în țară, dar și  cover-uri. Din păcate, concertul lui Edward Maya nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. O parte din albaiulieni s-au îndreptat spre casă sau cel puțin au părăsit zona în care acesta concerta, iar singurii care au făcut show în timpul recitalului oferit de Edward Maya au fost cei doi chitariști și Cornelia, o tânără care a impresionat prin măeistria cu care cânta la nai.

Chiar dacă a început în forță, Edward Maya nu a reușit să mențină ritmul; a intrat pe scenă cu un acordeon ”Welmaister” de 48 de bași, interpretându-și melodiile. După 45 de minute de recital, Maya a trecut la mixat și a făcut pe MC-ul, spre dezamăgirea celor prezenți care așteptau poate altceva din partea celebrului solist.

Dacă Edward Maya nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, Yves LaRock a dat o lecție multor DJ, dar și multor celebrități din țara noastră. Venit din Franța, Yves LaRock și Trisha s-au purtat normal, fără fițe; aceștia au reușit să-i distreze pe albaiulienii care au știut să guste un astfel de concert, iar la final, fanii s-au putut fotografia și chiar au schimbat câteva vorbe cu celebrul artist.

Totuși, seara nu a fost perfectă pentru toți cei care au luat parte la zilele municipiului Alba Iulia. Un grup de tineri s-au încăierat spre finalul evenimentului, fiind nevoie de intervenția jandarmilor, dar și a unei ambulanțe. Erau cel mai probabil sub influența băuturilor alcoolice.

1000 de lampioane au zburat spre cer

Surpriza serii, separat de concertul programat a fost lansarea celor 1000 de lampioane, eveniment ce trebuia să aibă loc vineri, dar a fost amânat din pricina condițiilor meteo nefavorabile. Albaiulienii au luminat cerul cu lampioanele pe care le-au primit în Piața ”Cetății„.

Totuși, câteva dintre acestea au eșuat și au ajuns prin copacii fostului Parc Custozza.

FOTO: Cătălin Crăciun

[nggallery id=292]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax