Connect with us
Publicitate

EDITORIAL

Nepotismul bate CV-ul la angajările din instituțiile publice din Alba. Pile tari pentru salarii mari

Publicat

Noul „El Dorado” al României se numește jobul la stat. Orice muritor de rând din România și-ar dori, fără doar și poate, o slujbă unde nu te omori cu munca, posibilitatea de a fi dat afară este aproape exclusă dacă nu faci prostii mari și mai ales ești plătit indecent de bine față de ghinioniștii care lucrează la patron. Problema de dată recentă este că-i extrem de greu să mai ajungi acolo. Asta pentru că peste tot în instituțiile și companiile de stat s-a instituit dictatura nepotismului. Așa că dacă nu ai o rudă, un prieten sau un vecin săritor, nu ai aproape nici o șansa să ajungi bugetar.

Recent ne-a vizitat la redacție o doamnă care, așa cum pățesc mulți, găsesc în presă un ultim loc de refulare abia atunci când văd că ușile dreptății li se închid, rând pe rând, în nas.

Doamna respectivă, care ne-a rugat să nu-i dăm numele pentru că nu vrea să devină un paria în Alba Iulia și nici nu dorește să se mute în alt oraș, ne-a povestit ce înseamnă să-ți încerci norocul cu un job la stat. Persoană educată, cu experiență în domeniul financiar, doamnei i-au atras atenția 3 posturi potrivite pregătirii domniei sale. Două dintre acestea erau la Primăria Alba Iulia iar cel de al treilea la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din același oraș. Ceea ce urmează știu cei mai mulți dintre cititori, dar puțini au curajul să spună.

La Colegiul Militar a sunat și i s-a comunicat că sunt „anumite condiții specifice” și a fost sfătuită să nu se înscrie pentru că nu se încadrează, etc. A renunțat, dar și-a zis să urmărească ce se întâmplă cu acel post de Administrator Financiar. Bănuielile doamnei s-a confirmat urgent: pe anunțul concursului, la pagina 3 din 4 apare:

„Avizat p. Șeful structurii de securitate Lt.-col., Gheorghe-Florin CÎMPEAN”

Iar singurul dosar depus și acceptat este cel al doamnei CÎMPEAN Camelia-Maria. Coincidență?

La Primăria Alba Iulia două din două posturi vizate de doamna X au revenit, în urma concursurilor, unor persoane înrudite cu directoarea economică a instituției, Teofila Țâr. Altă coincidență!

Concursul de șef serviciu SPCLEP Alba-din cadrul Primăriei Alba Iulia a fost câștigat de Hârceagă Țâr Teofila Andreea, nepoata directoarei Teofila Țâr. Celalat concurs organizat pentru ocuparea postului de consilier superior la Direcția de impozite și taxe locale l-a luat nimeni alta decât Sinea Diana (fostă de acum) noră a aceleiași Teofila Țâr. Deci, unul pentru nepoată, unul pentru fosta noră. QED.

Desigur că nu ne permitem să punem la îndoială legalitatea concursurilor sau competențele persoanelor care le-au câștigat. Ne mirăm doar de coincidențe. Ar mai fi de menționat faptul că la aceste concursuri, 3 din cele 5 subiecte au fost propuse de Primăria Alba Iulia și numai două de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Putem specula că cineva din instituție ar fi avut acces la subiecte înainte ca ele să fie publice? Putem, pentru că așa cum am zis, 3 dintre ele au fost făcute în primărie. Dar e desigur o simplă speculație rău-voitoare.

Acum, ar trebui să vă mai spunem că circulă o legendă în Primăria Alba Iulia. Cică dacă strigi tare „tușăăăăă!” pe holurile instituției e posibil să-ți răspundă câteva zeci de doamne respectabile de prin birouri. Dar și asta e doar o legendă…

Și oricum se zice că vin vremuri grele pe acolo, vine auditul în urma căruia se va stabili cine pleacă și cine rămâne pe salariile indecente. Tare mi-e teamă însă că și acest exercițiu de imagine va fi instrumentul perfect prin care vor fi epurați cei care au supărat vreodată „stăpânirea”si prilejul altora să facă un pas înainte printr-un sărut pătimaș în ilustrul dos de la etaj.

Va fi justificarea perfectă și „obiectiva”a salariilor pentru care orice angajat de multinațională, antreprenor mic sau freelancer lucrează până la epuizare fără weekend-uri și fără concedii, cocoșat de sarcini, taxe, termene limită și planuri de realizări crescute exponențial odată cu poziția în companie.

În schimb, unii bugetari își repetă în oglindă până când încep să creadă sincer că merită cu adevărat lefuri de 10-12.000 de lei pentru aceeași muncă pe care o făceau nu demult pe un salariu normal, încadrat în media pe economie de 3.000 de lei.

Lefuri de mii de euro plătite din taxele românilor pentru care, în frunte cu primarii și viceprimarii, indiferent de culoarea politică le mulțumesc onor bugetarii, în gând sau chiar cu voce tare, lui Dragnea și PSD-ului.

Da, fără glumă, am avut ocazia să aud un proaspăt primar PNL-ist adresând public, în gura mare într-un moment de sinceritate euforică, mulțumiri retorice PSD-ului care i-a dat posibilitatea să-și acorde un salariu de 17.000 de lei. O adevărată mană cerească, această mișcare de care beneficiază toți bugetarii din eșaloanele superioare, va avea un efect nebănuit: albirea spăgilor.

Orice primar sau funcționar în pixul căruia stau contracte de milioane aducătoare de parandărăt vor putea acum să își scoată liniștiți de la saltea spăgile și comisioanele la care se uitau frustrați pentru că nu le puteau cheltui. Ei, acum pot. Pot să își cumpere în rate mașini negre cu W în număr, case, terenuri, croaziere pentru că din salariul de nabab la stat se pot plăti fără probleme ratele, nu-i așa ?

Cât va putea ține bugetul României nebunia asta nu se știe. Problema este că odată acordate aceste beneficii incredibile (salarii, concedii plătite mascat sub formă de cursuri, prime, sporuri cu denumiri absurde) de care se bucură nu numai primăriile ci și unii din Consiliul Județean, procurorii, judecătorii, grefierele, unii polițiști, SRI-știi, DSP-iștii, DSV-iștii APIA-iștii, AFIR-iștii și alți „iști” angajați ai altor asemenea acronime care nu spun nimic multora dintre noi, NU VOR MAI PUTEA FI ANULATE!

Orice tăiere de privilegii din partea unui guvern responsabil (dacă vom mai avea vreodată așa ceva) va fi privită ca un afront asupra unui drept câștigat și va fi atacat în justiție. Și vor fi câștigate în justiție, la rândul ei mare vărsătoare de bani și avantaje nesimțite în capul angajaților și pensionarilor din sistem.

Toate cele de mai sus se cunosc și duc România către un clivaj extrem de periculos în care privații îi vor privi cu ură de clasă pe bugetari, dar puțini au curajul să le arate de teama sistemului care te poate pune la colț la prima hârtie, autorizație sau certificat de care ai nevoie.

Sau de ce nu, de teama unui dosar fabricat la comandă pentru că noi suntem fire de iarbă în calea vântului în raport cu acest sistem.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

11 Comentarii

11 Comentarii

  1. ORFANA

    luni, 29.01.2018 at 16:32

    de acord cu cele spuse de doamna”patita”,care nu trebuie sa se considere o paria …chiar fiica mea a intampinat aceleasi probleme…a fost sfatuita de secretata de la agentia mediului sa nu.si depuna dosarul pt concurs pt un post din septembrie tot e aceleasi criterii (ca si cum i.ar face un serviciu spunandu.i anticipat ca sa nu mai invetze bibliografii…bla.bla bla…ca se stie..)de asemenea facand precizarea:”draga dar tu de ce studiezi ac ca o fraiera masterul toot la specialitatea mediu,terminand fac de ingineria mediuluica oricum n.o sa ai sanse vreodata sa gasesti post”…FARA CUVINTE

  2. silaghi

    luni, 29.01.2018 at 18:38

    Din nefericire aveti perfecta dreptate ,cei platiti de contribuabili si-au pus mintea la contributie pentru a gasii tot felul de variante in multe situatii ilegale pentru avantajul propiu s-au de gasca.

  3. Ionel

    luni, 29.01.2018 at 20:17

    Romanul este prea familist, asta-i problema! Deja au aparut mutanti. A aparut primarie cu 4 picioare, scoala cu 3 capete si politie cu 1 ochi. Un incest institutional!

  4. angajat in primarie (inca...)

    luni, 29.01.2018 at 20:32

    „Cică dacă strigi tare „tușăăăăă!” pe holurile instituției e posibil să-ți răspundă câteva zeci de doamne respectabile de prin birouri. Dar și asta e doar o legendă…”

    Nu e legenda. Daca nu ma credeti mergeti si faceti proba pe „viu” si o sa ramaneti surprinsi de rezultat. Nu uitati sa filmati pentru posteritate!

  5. Tara lui Papura Voda

    marți, 30.01.2018 at 00:36

    Sunteti un pic in urma, am crezut ca ati ajuns la amantele si amantii din primarie…

  6. un muritor de rand

    marți, 30.01.2018 at 09:49

    Din pacate in Romania nu mai merge cu ”Daca ai carte ai parte”, merge pe considerentul ”Cine te recomanda?” . Sunt o garmada de absolventi de facultate, cu potential, someri din pacate, ca nu au nicio sansa in fata PCR-ului. Si multi dintre ei aleg sa plece in strainatate. Dar oare, daca tot asa se va continua peste ceva ani, cine ne va mai plati pensiile ? Populatia activa este tot mai putina in tara si tot mai imbatranita . Oare ce merite deosebite trebuie sa ai si ce raspundere ca sa ai un salariu de 12.000 de lei, la Stat ca la privat iti sar ochii din cap si nu iei banii astia ? Din pacate va mai trece multa apa pe Mures cum se zice vorba populara, si nu stiu sincer daca poporul asata se va trezi vreodata.

  7. Anonim

    marți, 30.01.2018 at 10:28

    Angajat la parton (inca)
    Deacord cu cele de mai sus dar asa se intampla si in cadrul companiilor multinationale. In decursul a 3 ani am depus 12 Cv-uri aceleiasi companii si am fost chemat de 3 ori la interviu. Mi sa cerut so completes un formular unde una dintre intrebari era „cunosti pe cineva in cadrul firmei?” Data viitoare o sa zic ca da. Nu cred ca are vre-o relevanta din moment ce persoana nu are rol de conducere. In plus de asta unde lucrez acum de 15 luni s-au schimbat jumatate din angajati toti plecand in strainatate. Ma intreb oare in cativa ani va mai ramane cineva in tara in afara de bugetari si pensionari? Si daca nu sa vedem cu cat li se reduc lefurile.

  8. cititor

    marți, 30.01.2018 at 10:43

    Rusine pentru Primaria Alba Iulia. De pe pagina de Declaratii de avere se vede foarte bine „neamurile” din Primaria Alba Iulia.

  9. vasile

    marți, 30.01.2018 at 11:55

    Astia nu mai au rusine si nici limita .Sub patronajul baronului Hava,neschimbatul de ceva ani ,care si a facut plinul pentru el si cateva generatii de urmasi e normal sa se intample asa.Si nici nu cred ca se va schimba ceva pana cand exista locuitori de pe unele strazi din oras a caror locatari lucreaza in marea majoritate la primarie,pana mai avem functionari publici de pe vremea marii adunari nationale,pana cand amantele fac legea pe bani buni in acest oras.Ne meritam soarta daca nu suntem in stare sa votam.

  10. Bily

    marți, 30.01.2018 at 13:48

    De ce nu se mentioneaza si Consiliul judetean si Curtea de conturi si alte institutii publice? Numai uitandu-te pe declaratiile de avere se vede clar ca sunt sot-sotie sau ceva rude. Bataie de joc pentru privatii care platesc darile sa-si ia bugetarii lefurile. Pana la urma noi vorbim, dar e luat masuri cine ia impotriva acestor aranjamente care chiar exista? Ar fi interesant de stiut daca exista macar o persoana de bun simt care sa iasa in fata si sa recunoasca faptul ca a dat spaga sau si-a pus o pila sa ia un job. Nu mai sunt oameni de caracter. Foarte bine, sa-i evalueze, dar este din nou praf in ochi. Oricum raul e facut, cum mai starpim neamurile inchegate din primarie?

  11. Mitica Corsatea

    vineri, 22.06.2018 at 13:34

    LA COLEGIUL MILITAR SE INTAMPLA CELE MAI MULTE NEPOTISME. TOTI OFITERII SUPERIORI ISI ADUC SOTIILE ACOLO SI TOTI PROFESORII CU VECHIME ISI ADUC RUDELE CA SA FIE CADRE DIDACTICE. SE FURA CA IN CODRU ACOLO DE LA CEL MAI MIC LA CEL MAI MARE. JOS DICTATURA TRIFONA!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax