Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Un bărbat din Alba a vrut să dea șpagă pentru o ”vaccinare la chiuvetă” anti-COVID. A semnat un acord de recunoaștere a vinovăției

Publicat

Un bărbat a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, cu un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, după ce în luna noiembrie a anului 2021, a vrut să dea șpagă unei asistente medicale din Sebeș, ca aceasta să îi elibereze un certificat COVID-19, fără să fie vaccinat propriu zis.

Este vorba despre așa numita, ”vaccinare la chiuvetă”. 

Potrivit unui comunicat de presă, ”procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat, la data de 24.05.2022, acordul de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fără calitate specială, inculpatul în cauză, fiind stabilită pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În fapt, s-a reținut că la data de 18.11.2021, inculpatul  a oferit o sumă de bani unei asistente medicale aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Centrului de Vaccinare Sebeș, județul Alba, pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor de serviciu ale acesteia, respectiv să nu-i introducă serul anti-Covid-19 în organism și să consemneze în documente și evidențele electronice faptul că a fost vaccinat, în scopul de a-i fi eliberat un certificat de vaccinare Covid-19.

Asistenta medicală a refuzat primirea sumei de bani și a sesizat organele de poliție.

Ofițerii Direcției Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis Tribunalului Alba”, se arată în comunicatul remis de Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Alba.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax