Connect with us
Publicitate

POLITICA

Preşedintele României poate fi demis prin referendum, dacă întrunește majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale

Publicat

Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a aprobat, în 27 martie, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la OUG 103/2009 privind referendumul, stabilind ca demiterea preşedintelui României să fie aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Iniţial, textul privind referendumul prevedea că demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.

Cererea de reexaminare a lui Traian Băsescu la OUG 103/2009 a fost adoptată cu 165 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere.

OUG 103/2009 fusese respinsă iniţial de Parlament, iar preşedintele Băsescu a adresat Legislativului încă din noiembrie 2009 o cerere de reexaminare în sensul aprobării actului normativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax