Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

REZULTATELE FINALE LA BAC: Dintre cele peste 1.000 de contestații, o treime au fost admise după recorectare

Publicat

După prima afișare a rezultatelor obținute de elevi la examenul de bacalaureat, luni, între orele 8.00 și 12.00, elevii nemulțumiți au depus 1.053 de contestație. Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Rodica Groza, dintre acestea, 314 au fost admise, în sensul că au primit un alt rezultat, mai mare sau mai mic, în urma recorectării.

Vedeți AICI rezultatele finale obținute de elevii care au susținut examenul de bacalaureat.

În urma recorectării lucrărilor, 42 de elevi au obţinut note mai mari, astfel încât au reuşit să promoveze Bacalaureatul. După rezolvarea contestaţiilor, nivelul de promovabilitate pe judeţul Alba a ajuns la 49,97%, respectiv 1.662 candidaţi cu medii de trecere a examenului.

În județul Alba, la examenul de bacalaureat s-au înscris 3.533 elevi, iar, din aceștia, mai puțin de jumătate, adică 1.620 de elevi (48,8%), au reușit să promoveze toate probele testului de final de liceu. Vedeți aici rezultatele obținute de elevii din Alba, înainte de contestaţii.

Dintre aceștia, 389 au contestat rezultatul la proba de Limba și Literatura Română, 4 la Limba Maghiară, 72 la Matematică T1, 258 Matematică T2, 50 la Istorie, 34 la Anatomia și Fiziologia Umană, Genetică și Ecologie Umană, 133 la Biologie Vegetală și Animală, 8 la Chimie Anorganică, 2 la Chimie Organică, 52 la Geografie, 6 la Logică și Argumentare, 3 la Sociologie, 10 la Fizică, 3 la Informatică T2 și 29 la Informatică-Pascal T1.

După aproape o lună în care elevii absolvenți de clasa a XII-a au susținut probele examenului de Bacalaureat, duminică, 8 iulie 2012, aceștia și-au aflat rezultatele. Rata promovabilității a fost mai mare în acest an față de anul trecut, însă, cu toate acestea, nici în acest an, nici jumătate dintre elevi nu au reușit să promoveze examenul.

Elevii care nu au promovat Bac-ul anul acesta, mai au o opţiune la sesiunea din toamnă. Elevii eliminaţi din examen mai au dreptul să se prezinte la Bac doar peste 2 ani.

Calendarul sesiunii de toamnă (august – septembrie 2012):

16-20 iulie 2012: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

20-21 august 2012: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

20-22 august 2012: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

21-22 august 2012: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internaționala – proba C

23-24 august 2012: Evaluarea competențelor digitale – proba D

27 august 2012: Proba scrisă la limba și literatura română

28 august 2012: Proba scrisă la limba și literatura maternă

29 august 2012: Proba scrisă, obligatorie, a profilului

31 august 2012: Proba scrisă, la alegere, a profilului și specializării

2 septembrie 2012: Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor

3-4 septembrie 2012: Rezolvarea contestațiilor

5 septembrie 2012: Afișarea rezultatelor finale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax