Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față a Mântuitorului. Dezlegare la peşte

Publicat

Credincioșii ortodocși și catolici sărbătoresc în fiecare an, pe data de 6 august, Schimbarea la Față a Mântuitorului, eveniment ce se presupune că s-a petrecut pe Muntele Tabor din Ţara Sfântă. 

Sărbătoarea este cunoscută în popor şi sub denumirea de Probejenia. Cum suntem în Postul Sfintei Marii, sâmbătă este  dezlegare la peşte.  De asemenea, această sărbătoare, marchează hotarul între vară și toamnă. În popor se spune că frunza codrului începe să-și schimbe culoarea, iar păsările migratoare pleacă spre țările calde.

Sărbătoarea reprezintă data la care Iisus, împreună cu Petru, Iacob și Ioan au urcat pe muntele Tabor să se roage. Aici, apostolii au văzut cum faţa Mântuitorului strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada.

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este singura sărbătoare din Postul Adormirii Maicii Domnului, care se încheie pe 15 august și  unul din cele mai importante praznice împărătești, cinstit de creștinii din întreaga lume.

În popor se crede că din acest moment întreaga natura capătă amprenta toamnei. Agricultorii cred că, după 6 august, este posibilă oricând căderea brumei. Tot din 6 august sunt estimate roadele livezilor. Aceeași dată este și reperul unor prognoze meteo populare pe termen scurt. Se crede că, dacă vremea se schimbă brusc în această zi, aspectul său nou se va menține același până la 15 august, când se serbează Adormirea Maicii Domnului, numită popular Sfânta Maria Mare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax