Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sportul Sebeș – CS Zlatna 1-2, victorie în primul amical al iernii pentru ”aurari”

Publicat

CS Zlatna a disputat, miercuri, la Sebeș, un amical în compania formației din Liga a IV-a, Sportul Sebeș. Pe Stadionul ”Pielarul” cele două formații și-au verificat potențialul și încearcă să pregătească în acest mod returul sezonului competițional 2011-2012.

Pe un teren greu, aproape impracticabil, cele două formații au oferit un joc apatic, dar în care CS Zlatna a început mai bine și a marcat în minutul 28 prin Suciu. Acesta a profitat de pasul excelent dat de Sergiu Pop și l-a învins pe portarul Stănilă, cu un șut la semi-înălțime.

Repriza secundă a adus egalarea din partea lui Pienar de la Sportul Sebeș, care a șutat în bara porții apărate de Cocârcă și a revenit, împingând mingea-n poarta goală.

Scorul final a fost stabilit în minutul 75, de Sergiu Pop. A scăpat singur cu portarul Stănilă și a punctat pentru 2-1.

Iată cele două formații ce au evoluat în amicalul de la Sebeș:

Sportul Sebeș: Stănilă – Todoran, Morariu, Ștef, Milca, Dragomir – Stoica, Găldean, Cotruș, Neag, Diaconu. Au mai jucat: Stan, Bologa, Pienar, Rai, Țoțonea.

CS Zlatna: Cocârcă –Sucală, Marian, Toma, P. Pop – P.Dîrjan, Andrea, Kiraly, Morar, S. Pop și Suciu.  Au mai jucat: Rusu, Arsenie, Tămășan, Gavrilă, Farcaș, Bara (Andreas Alba Iulia).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax