Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

TITULARIZARE 2021: Matematică pentru învățători și noi competențe la Română. Programele modificate pentru concurs

Publicat

examen profesor

Ministerul Educației a publicat programe modificate pentru peste 130 de discipline la Titularizare 2021. Printre modificări, pentru profesorii din învățământul primar, de exemplu, se introduce Matematica, iar la Română sunt autori noi și sunt incluse curentele literare și culturale.

Proba scrisă la Titularizare 2021 va fi organizată în 21 iulie, iar primele rezultate vor fi comunicate în 27 iulie, potrivit calendarului aflat în lucru la minister.

Vezi TITULARIZARE 2021: Proba scrisă va fi organizată în 21 iulie. Detalii din calendarul examenului și metodologie

Titularizarea este concursul național de ocupare a posturilor didactice, de angajare în învățământ. Candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

Candidații pentru un post de profesor pentru învățământul primar vor trebui să cunoască curentele literare și culturale, dar și doi noi autori – George Bacovia și George Călinescu, precum și cinci capitole noi de pedagogie școlară, potrivit edupedu.ro.

De asemenea, Matematica devine subiect de Titularizare pentru învățători. Până acum proba scrisă de la acest concurs nu cuprindea decât limba și literatura română plus pedagogie și didactica specialităților.

Sunt introduse în noua programă și elemente de metodica predării disciplinei matematică și explorarea mediului / matematică în învățământul primar.

Noua programă pentru Matematică – Titularizare 2021 – profesori învățământ primar:

Elemente de teoria mulțimilor

Noţiunea de mulţime: element, apartenenţă, reprezentarea mulțimilor

Relaţia de incluziune, egalitatea între mulţimi

Submulțimi; determinarea unor submulțimi

Operaţii cu mulţimi: reuniunea; intersecţia; diferenţa. Complementara unei mulţimi.

Produsul cartezian. Proprietățile operațiilor cu mulțimi o Relaţia de echipotenţă; cardinalul unei mulţimi

Mulțimi de numere

Mulţimea numerelor naturale (N); multimea numerelor întregi (Z); mulțimea numerelor raționale (Q); mulțimea numerelor iraționale (R\Q)

Numere naturale

Axiomele lui Peano

Sisteme de numeraţie: sistem pozițional (scrierea în baza 10) și sistem nepozițional (scrierea cu cifre romane)

Operaţii cu numere naturale: adunarea și scăderea – proprietăți, înmulțirea și împărțirea -proprietăți, teorema împărțirii cu rest; puterea cu exponent natural a unui număr natural; pătratul unui număr natural, reguli de calcul cu puteri

Divizibilitatea numerelor naturale, divizor, multiplu, criterii de divizibilitate cu: 2, 3, 4, 5, 9, 10; numere prime, numere compuse; descompunerea unui număr natural în factori primi, aflarea c.m.m.d.c., c.m.m.m.c. a două sau mai multe numere naturale

Numere întregi

Compararea numerelor întregi

Operații cu numere întregi: adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea

Numere raționale

Fracţii ordinare: fracţii subunitare, echiunitare, supraunitare; procente; fracţii echivalente

Compararea fracţiilor. Introducerea şi scoaterea întregilor dintr-o fracţie. Aflarea unei fracții dintr-un număr și a unui număr când se cunoaște o fracție din el

Fracţii zecimale: compararea fracțiilor zecimale

Transformarea unei fracţii zecimale în fracţie ordinară

Transformarea unei fracții ordinare în fracție zecimală

Aproximări

Operații cu numere raționale: adunarea, scăderea, înmulţirea și împărțirea fracţiilor ordinare; adunarea şi scăderea fracţiilor zecimale cu un număr finit de zecimale nenule; înmulţirea și împărțirea fracţiilor zecimale cu un număr finit de zecimale nenule

Media aritmetică și media ponderată a două sau mai multe numere raționale

Numere iraționale

Reguli de calcul cu radicali: produs, cât, scoaterea factorilor de sub radical, introducerea factorilor sub radical

Operații cu numere iraționale (adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea numerelor iraționale care conțin radicali de ordin 2)

Rădăcina pătrată a unui număr natural pătrat perfect

Algoritmul de extragere a rădăcinii pătrate a unui număr natural prin descompunerea numerelor în produs de factori primi

Ecuaţii, inecuții şi sisteme de ecuaţii

Ecuaţii de gradul I cu coeficienți în Z; probleme care se rezolvă folosind ecuaţii de acest tip o Inecuații de gradul I, cu coeficienti numere întregi

Sisteme de două ecuaţii liniare cu două necunoscute, cu coeficienți numere întregi (metoda substituţiei, metoda reducerii); probleme care se rezolvă cu ajutorul sistemelor de două ecuații cu două necunoscute

Elemente de organizare a datelor

Reprezentarea și interpretarea unor dependențe funcționale prin tabele, diagrame și grafice

Unităţi de măsură pentru lungime, arie, volum, capacitatea vaselor, masă, timp, valoare

Unități de măsură standard; multiplii și submultiplii; transformări

Elemente de geometrie

Punctul, dreapta, semidreapta, segmentul, linia curbă, linia frântă

Unghi: definiţie, notaţii, elemente; interiorul unui unghi, exteriorul unui unghi; măsura unui unghi; clasificare

Poligoane

Triunghiul

Definiţie, elemente; clasificare; perimetru; suma măsurilor unghiurilor unui triunghi

Linii importante în triunghi: înălțimea, bisectoarea, mediatoarea, mediana (definiție, proprietăți, construcție)

Ortocentrul, centrul cercului înscris în triunghi, centrul cercului circumscris triunghiului, centrul de greutate

Criteriile de congruenţă a triunghiurilor

Proprietăţi ale triunghiului isoscel; proprietăți ale triunghiului echilateral

Triunghiul dreptunghic: proiecţii ortogonale pe o dreaptă; teorema înălţimii; teorema catetei, teorema lui Pitagora; reciproca teoremei lui Pitagora

Perimetrul și aria (formule de calcul)

Patrulaterul – Patrulaterul convex; suma măsurilor unghiurilor unui patrulater convex -Paralelogramul, proprietăţi; paralelograme particulare: dreptunghi, romb, pătrat – proprietăţi; trapezul – clasificare, proprietăţi, linia mijlocie în trapez – Perimetre și arii: dreptunghi, romb, pătrat, trapez

Cercul: construcție, elemente

Corpuri geometrice: paralelipidedul, cubul, piramida, cilindrul, conul, sfera (recunoaştere, elemente componente, construcţie); arie și volum: paralelipided, cub, piramidă

Metode aritmetice de rezolvare a problemelor.

La Literatura română sunt introduse curentele literare:

Curente literare/culturale: romantism, realism, modernism, simbolism, expresionism, neomodernism (perioadă, trăsături)

Pentru genul epic apare o operă nouă la conținuturi – Enigma Otiliei de George Călinescu

La genul liric conceptele operaționale se vor aplica și operei lui George Bacovia, pe lângă autorii deja existenți – Conceptele operaţionale se vor aplica pe două texte poetice aparţinând următorilor autori: Mihai Eminescu, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu.

PROGRAME 2021 pentru TITULARIZARE:

Educatori Limba Română – programă Titularizare 2021

Învățători – programă Titularizare 2021

Chimie – profesori – programă Titularizare 2021

Geografie – profesori – programă Titularizare 2021

Istorie – profesori – programă Titularizare 2021

Matematică – profesori – programă Titularizare 2021

Pedagogie – programă Titularizare 2021

Psihologie – programă Titularizare 2021

AICI, integral.

surse: edupedu.ro, rocnee.eu, isjalba.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax