Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Un million de lei de la Consiliul Judeţean Alba, pentru biserici noi sau reparaţii la unităţi de cult. LISTA parohiilor finanţate în 2017

Publicat

catedrala ortodoxa alba iulia Consiliul Judeţean urmează să finanţeze lucrări la 150 de biserici din Alba. Suma propusă pentru alocare de la buget este de un milion de lei, ce va fi distribuită pentru începerea sau continuarea unor lucrări de construire sau reparaţii la biserici.

Unităţile de cult aparţinătoare cultelor religioase recunoscute din Romania pot beneficia de sprijin financiar, la cerere, în limita prevederilor bugetare anuale și în conformitate cu prevederile legale privind stabilirea unor forme de sprijin financiar, cu modificările şi completările ulterioare, a normelor de aplicare a acestora și a Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, se arată în documentaţia de proiect.

La repartizarea sumelor unităţilor de cult solicitante s-a ţinut cont şi de structura confesională a populaţiei stabile, conform recensământului populaţiei din anul 2011, potrivit sursei citate.

Lista unități de cult din județul Alba aparținând cultelor religioase recunoscute din România, pentru care se alocă sprijin financiar, din bugetul local al Județului Alba, în anul 2017 (CJ Alba)

Nr. crt. / Parohia / Lucrări pentru care se solicită ajutor / Suma propusă

1 Parohia Ortodoxă Română Aiud – Spital continuat construcţie biserică 5.000 lei

2 Parohia Ortodoxă Română Gîmbaş, Filia Păgida – reparaţii curente biserică 5.000 lei

3 Parohia Ortodoxă Română Gîmbaş – montat tâmplărie PVC biserică 2.500 lei

4 Protopopiatul Reformat Aiud reparații sala de rugăciune – 30.000 lei

5 Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” Aiud – continuat construcție biserică 50.000 lei

6 Parohia Ortodoxă Română Mihai Viteazul Alba Iulia – reparaţii învelitoare biserică 2.500 lei

7 Parohia Ortodoxă Română Maieri I – reabilitare soclu biserică 2.500 lei

8 Parohia Ortodoxă Română Maieri II – înlocuit uşa biserică 2.500 lei

9 Parohia Ortodoxă Română Cartier Nou I – continuat construcţie biserică 7.500 lei

10 Parohia Ortodoxă Română Oarda de Sus – reparaţii curente biserică 2.500 lei

11 Parohia Ortodoxă Română Partoş Alba Iulia – reparaţii instalația electrică biserică 2.500 lei

12 Parohia Ortodoxă Română Oarda de Jos – continuat construcţie biserică 7.500 lei

13 Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” Alba Iulia – reparaţii curente biserică 2.500 lei

14 Parohia Ortodoxă Română „Tolstoi” Alba Iulia – continuat pictură biserică 5.000 lei

15 Parohia Romano Catolică Alba Iulia – încălzire centrală în bănci biserică 3.000 lei

16 Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Ecaterina” Alba Iulia – continuat pictură biserică 5.000 lei

17 Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia – extindere trapeză 150.000 lei

18 Parohia Ortodoxă Română „Dealul Furcilor” Alba Iulia – continuat construcţie biserică 10.000 lei

19 Parohia Ortodoxa Română „Orizont” Alba Iulia –  construcții biserică 15.000 lei

20 Parohia Greco Catolică Alba Iulia II – lucrări mozaic fațadă biserică 5.000 lei

21 Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Alba Iulia – continuat construcții biserică 10.000

22 Parohia Ortodoxă Română Albac – reparaţii altarul lui Horea 5.000

23 Parohia Ortodoxă Română Almaşu de Mijloc – reparaţii faţadă şi acoperiş biserică 5.000 lei

24 Parohia Ortodoxă Română Almașu de Mijloc, Filia Almașu Mare – reparații fațadă și acoperiș biserică 2.500 lei

25 Parohia Ortodoxă Română Avram Iancu – schimbat acoperiş biserică 5.000 lei

26 Mănăstirea „Martirii Neamului” Baia de Arieș – finisaje biserică 10.000 lei

27 Parohia Ortodoxă Română Straja – reparaţii curente biserică 2.500 lei

28 Parohia Ortodoxă Română Berghin – reparaţii curente biserică 2.500 lei

29 Parohia Ortodoxă Română Gîrde – zid sprijin biserică 2.500 lei

30 Parohia Ortodoxă Română Valea Dobrii – reabilitare faţadă biserică 2.500 lei

31 Biserica Penticostală ,,Calea Vieții” Blaj – continuat construcție sală multifuncțională 7.500 lei

32 Parohia Ortodoxă Română Blaj Veza – reparaţii curente biserică 9.500 lei

33 Parohia Ortodoxă Română Blaj Berc – pictură biserică 9.500 lei

34 Parohia Ortodoxă Română Blaj III – renovare biserică 9.500 lei

35 Parohia Greco Catolică Tiur – reparații acoperiș și turn biserică 7.000 lei

36 Parohia Greco Catolică Bucerdea Grînoasă – instalație termică biserică 5.000 lei

37 Parohia Ortodoxă Română Bucium Saşa – echipamente şi instalaţie termică 5.000 lei

38 Parohia Ortodoxă Română Roşia Montană II, Filia Bucium Muntari – reparaţii curente biserică 5.000

39 Parohia Ortodoxă Română Tătîrlaua – reparaţii curente biserică 7.500 lei

40 Parohia Ortodoxă Română Cîmpeni Deal – reparaţii curente biserică 7.500 lei

41 Parohia Ortodoxă Română Hăpria – reparaţii curente biserică 2.500 lei

42 Parohia Ortodoxă Română Limba – reparaţii curente biserică 2.500 lei

43 Parohia Ortodoxă Română Drîmbar, Filia Teleac – pictură biserică 10.000 lei

44 Parohia Ortodoxă Română Crăciunelu de Jos – reparaţii acoperiş biserică 5.000 lei

45 Parohia Greco Catolică Crăciunelu de Jos – reparații curente biserică 5.000 lei

46 Parohia Ortodoxă Română Cut – montat geamuri termopan biserică 2.500 lei

47 Parohia Ortodoxă Română Boz – reparaţii curente biserică 5.000 lei

48 Parohia Ortodoxă Română Doștat – reparație fațadă biserică 2.500 lei

49 Parohia Ortodoxă Română Heria – reparaţii curente biserică 2.500 lei

50 Parohia Ortodoxă Română Fărău – continuat construcţie biserică 10.000 lei

51 Biserica Adventistă Ziua a Şaptea Galda de Jos – izolaţie termică biserică 2.000 lei

52 Parohia Ortodoxă Română Galda de Sus – reparaţii demisol biserică 5.000 lei

53 Parohia Ortodoxă Română Galda de Jos – reparaţii şi extindere biserică 2.500 lei

54 Parohia Ortodoxă Română Reciu – continuat construcţie biserică 10.000 lei

55 Parohia Ortodoxă Română Cărpiniş – înlocuit pardosea biserică 5.000 lei

56 Parohia Ortodoxă Română Ocoale – reparaţii curente biserică 2.500 lei

57 Parohia Ortodoxă Română Ocoale, Filia Călineasa – reparaţii curente biserică 2.500 lei

58 Parohia Ortodoxa Română Vama Seacă – Silivaș – pictură biserică 10.000 lei

59 Parohia Ortodoxă Română Mătişeşti – echipamente şi instalaţie termică 2.500 lei

60 Parohia Ortodoxă Română Trifeşti, Filia Dîrleşti – reparaţii curente biserică 5.000 lei

61 Parohia Ortodoxă Română Ţelna – continuat construcţie biserică 10.000 lei

62 Parohia Ortodoxă Română Ţelna – refacere faţadă biserica veche 5.000 lei

63 Parohia Ortodoxă Română Bucerdea Vinoasă – reabilitare biserică 5.000 lei

64 Parohia Ortodoxă Română Veseuş – continuat construcţie biserică 10.000 lei

65 Parohia Ortodoxă Română Feisa – reparaţii curente biserică 5.000 lei

66 Parohia Ortodoxă Română Poiana Aiudului – achiziţii materiale încălzire centrală 2.500 lei

67 Parohia Ortodoxă Română Livezile – continuat construcţie biserică 5.000 lei

68 Parohia Ortodoxă Română Vălişoara – reparaţii curente biserică 5.000 lei

69 Parohia Ortodoxă Română Izvoarele – reparaţii curente biserică 5.000 lei

70 Parohia Ortodoxă Română Asînip – drenaj în jurul bisericii 5.000 lei

71 Parohia Ortodoxa Română Băgău – înlocuit geamuri biserică 5.000 lei

72 Parohia Ortodoxă Română Hădărău – reparaţii exterioare biserică 2.500 lei

73 Parohia Ortodoxă Română Valea Şesii, Filia Geamăna – zid sprijin biserică 2.500 lei

74 Mănăstirea Lupşa – pictură biserică 10.000 lei

75 Parohia Ortodoxă Română Meteş – realizare instalaţie sonorizare biserică 5.000 lei

76 Parohia Ortodoxă Română Lunca Ampoiţei – înlocuit ferestre biserică 5.000 lei

77 Parohia Ortodoxă Română Obreja – reparaţii curente biserică 2.500 lei

78 Parohia Ortodoxă Română Lopadea Veche – reparaţii curente biserică 5.000 lei

79 Parohia Ortodoxă Română Miraslău – reparaţii curente biserică 2.500 lei

80 Parohia Ortodoxă Română Decea – continuat construcţie biserică 7.500 lei

81 Parohia Ortodoxă Română Micleşti, Filia Mămăligani – zugrăveli biserică 5.000 lei

82 Parohia Ortodoxă Română Micleşti, Filia Bîrleşti – reparaţii curente biserică 5.000 lei

83 Parohia Ortodoxă Română Micleşti – montat gresie biserică 2.500 lei

84 Parohia Ortodoxă Mogoş Cojocani, Filia Valea Barnii – reparaţii curente biserică 10.000 lei

85 Parohia Ortodoxă Română Mogoş Cojocani – reparaţii curente biserică 4.000 lei

86 Parohia Ortodoxă Română Noşlac – reparaţii şi izolaţii exterioare biserică 5.000 lei

87 Parohia Ortodoxă Română Stîna de Mureş, Filia Copand – continuat construcţie biserică 7.500 lei

88 Parohia Ortodoxă Română Căptălan – reparaţii curente biserică 2.500 lei

89 Biserica Adventistă Ziua a Şaptea Ocna Mureş – izolaţie termică biserică 2.000 lei

90 Parohia Ortodoxă Română Ocna Mureş III – continuat pictură biserică 7.500 lei

91 Parohia Ortodoxă Română Uioara de Jos II – reparaţii curente biserică 2.500 lei

92 Parohia Ortodoxă Română Micoşlaca – reparaţii curente biserică 5.000 lei

93 Parohia Ortodoxă Română Războieni – reparaţii curente biserică 10.000 lei

94 Parohia Ortodoxă Română Ocna Mureş I – reparaţii curente biserică 2.500 lei

95 Parohia Ortodoxă Română Ocna Mureş II – reabilitare exterior biserică 5.000 lei

96 Parohia Ortodoxă Română Ocna Mureş IV – construcție biserică 10.000 lei

97 Parohia Ortodoxă Română Ocoliş – reparaţii curente biserică 5.000 lei

98 Parohia Ortodoxă Romană Runc – reparaţii acoperiş biserică 5.000 lei

99 Parohia Ortodoxă Română Ponor, Filia Cheia – finisaje exterioare şi pardoseli biserică 2.500 lei

100 Parohia Ortodoxă Română Segagea continuat pictură biserică 5.000 lei

101 Parohia Ortodoxa Română Poşaga de Jos înlocuit ferestre biserică 2.500 lei

102 Parohia Ortodoxă Română Rădeşti pictură biserică 5.000 lei

103 Parohia Ortodoxă Română Meşcreac reparaţii curente biserică 5.000 lei

104 Parohia Ortodoxă Română Meşcreac, Filia Leorinţ – achiziție mobilier biserică 5.000 lei

105 Parohia Unitariană Colţeşti – refacere zid interior biserică 2.500 lei

106 Parohia Unitariană Rimetea – reparat orgă biserică 2.500 lei

107 Parohia Romano Catolică Colțești – reparații curente biserică 3.000 lei

108 Parohia Ortodoxă Română Ungurei – înlocuit şarpantă biserică 2.500 lei

109 Biserica Penticostală Roşia de Secaş – construcţie biserică 7.500 lei

110 Parohia Ortodoxă Română Roşia Montană II – reparaţii curente biserică 2.500 lei

111 Parohia Ortodoxă Română Roşia Montană II, Filia Corna – refacere faţadă biserică 5.000 lei

112 Mănăstirea Ţeţu – reparaţii soclu biserică 5.000 lei

113 Parohia Ortodoxă Română Căpîlna – reparaţii pardoseli biserică 2.500 lei

114 Parohia Ortodoxă Română Scărişoara – instalaţii termice biserică 5.000 lei

115 Parohia Ortodoxă Română Petreşti II – continuat pictură biserică 7.500 lei

116 Parohia Ortodoxă Română Sebeş V – construcţie biserică 10.000 lei

117 Parohia Greco Catolică Sărăcsău – reparaţii pardoseli biserică 3.000 lei

118 Parohia Ortodoxă Română Şibot – reparaţii exterioare biserică 9.500 lei

119 Parohia Ortodoxă Română Băcăinţi – reparaţii curente biserică 5.000 lei

120 Parohia Ortodoxă Română Iclod – continuat construcţie biserică 10.000 lei

121 Parohia Greco Catolică Sîncel – extindere şi modernizare biserică 10.000 lei

122 Parohia Ortodoxa Română Totoi – reparații curente biserică 5.000 lei

123 Parohia Ortodoxă Română Peleş – reparaţii turn biserică 7.500 lei

124 Parohia Ortodoxă Română Sohodol – pictură biserică 10.000 lei

125 Parohia Ortodoxă Română Burzoneşti – Lazuri – pictură biserică 10.000 lei

126 Parohia Ortodoxă Română Biia – înlocuit pardoseli şi ferestre biserică 2.500 lei

127 Parohia Ortodoxă Română Lunca Tîrnavei – înlocuit pardoseli biserică 2.500 lei

128 Parohia Unitariană Sînmiclăuș – reparaţii curente biserică 2.500 lei

129 Parohia Ortodoxă Română Cunţa – înlocuit pardoseală biserică 2.500 lei

130 Parohia Ortodoxă Română Geoagiu de Sus – reparaţii curente biserică 7.500 lei

131 Parohia Ortodoxă Română Geomal – renovare turlă biserică 7.500 lei

132 Parohia Ortodoxă Română Stremţ II – continuat construcţie biserică 7.500 lei

133 Parohia Ortodoxă Română Stremţ I – instalaţii termice biserică 7.500 lei

134 Schitul „Sub Piatră” – pictură biserică 7.500 lei

135 Parohia Ortodoxă Română Pețelca – reabilitare zid sprijin biserică 2.500 lei

136 Parohia Ortodoxă Română Unirea II – reabilitare clădire biserică 5.000 lei

137 Parohia Ortodoxă Română Ciugudu de Sus – reparaţii faţadă biserică 5.000 lei

138 Parohia Romano – Catolică Copşa Mică, Filia Valea Lungă – reparaţii exterioare biserică 3.000 lei

139 Mănăstirea Tăuni – confecţionat iconostas biserică 5.000 lei

140 Biserica Greco Catolică Lunca – încălzire centrală biserică 5.000 lei

141 Parohia Ortodoxă Română Valea Lungă – reparaţii acoperiş biserică 5.000 lei

142 Parohia Ortodoxă Română Lodroman – reparaţii curente tavane biserică 2.500 lei

143 Parohia Ortodoxă Română Lunca – continuat construcţie biserică 5.000 lei

144 Parohia Ortodoxă Română Vidra Medie – reparaţii turn biserică 5.000 lei

145 Parohia Ortodoxă Română Ponorel – reparaţii faţadă şi acoperiş biserică 5.000 lei

146 Parohia Ortodoxă Română Ponorel, Filia Poieni – reparaţii curente biserică 2.500 lei

147 Parohia Ortodoxă Română Pătrîngeni-  reparaţii curente biserică 4.000 lei

148 Parohia Romano Catolică Zlatna – schimbat geamuri şi uşi biserică 5.000 lei

149 Parohia Ortodoxă Română Trîmpoiele – reparaţii curente biserica 5.000 lei

150 Parohia Ortodoxă Română Presaca Ampoiului – reparații fațadă biserică 6.000 lei

Total: 1.000.000 lei

În aceeaşi şedinţă, se propune alocarea sumei de 16.524.70 lei, contribuţii pentru personalul neclerical pe 2017. Potrivit legislaţiei în vigoare, personalul clerical al Cultelor din România primeşte contribuţia la salariu de la bugetul de stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar personalul neclerical, de la bugetele locale (consilii judeţene).

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia – 606 posturi – 12.573.460 lei

Episcopia Romano Catolică Alba Iulia – 53 posturi – 1.097.430 lei

Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla – 2 posturi – 41.760 lei

Mitropolia Română Unită cu Roma – Blaj – 95 posturi – 1.971.320 lei

Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lugoj – 3 posturi – 62.640 lei

Oficiul Protopopiatului Reformat Aiud – 25 posturi – 515.860 lei

Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România – Sibiu – 8 posturi – 167.040 lei

Episcopia Unitariană Cluj – 3 posturi – 56.500 lei

Biserica Creştină după Evanghelie Bucureşti – 2 posturi – 38.690 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Rus Alin

    miercuri, 15.03.2017 at 22:55

    Dar pentru spitale si gradinite… Ce legatura are biserica cu banii publici?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax