Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Hava și Atanasiu au bătut palma. În CL Alba Iulia s-a refăcut Alianța „DA”. Italianul Simone Albani și Paul Voicu, noii viceprimari aleși

Publicat

Negocierile de pe scena politică din Alba au însemnat readucerea la viață a alianței DA. Şeful PDL Alba, primarul Mircea Hava și preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu au îngropat securea și au bătut palma din nou pentru obținerea Puterii, iar ,în urma voturilor, noii viceprimari ai Alba Iuliei sunt Simone Albani (19 voturi) și Paul Voicu (17 voturi).

Ședința de constituire a Consiliului Local Alba Iulia în cadrul căreia au fost validați și viceprimarii nu a adus rezultatele anticipate de unii. În urma repetatelor discuții, PDL Alba a reușit încheierea unei înțelegeri cu PNL, în timp ce PP-DD a mers cot la cot cu PSD. Ceea ce a rezultat de aici este eșecul social-democraților, dar și al PP-DD, cei care, pentru prima dată, ar fi putut obține putere de decizie în administrația locală din Alba.

Propunerea viceprimarilor la Alba Iulia a însemnat și destrămarea USL. Deși Gabriel Pleșa a declarat că Simone Albani este alesul USL, opțiunea liberalului nu a fost aprobată și de liderul PSD, Ioan Dîrzu, care a ținut să sublinieze că Albani nu este dorit decât de PNL. Dîrzu nu a venit însă cu nici o altă propunere. Voturile au arătat că Albani a fost susținut de  toți consilierii PDL și USL, în timp ce candidatul PP-DD, Dorin Șerdean a pierdut cursa cu 6 voturi.

Simone Albani este vicepreşedinte la PNL Alba, are dublă cetăţenie  – româno-italiană şi se află în România din 1995. În vârstă de 38 de ani, Albani a primit cetăţenia română din anul 2000 şi este membru PNL din 2007.

Este acţionar la firmele „Albani Forex”, „Albani Furniture” şi „O-kappa” SRL. Împreună cu soţia, deţine 8.509 mp teren intravilan în Alba Iulia, o casă cumpărată în 2003, 2 apartamente cumpărate în 2005 şi 2007 şi un spaţiu comercial cumpărat în 2008 (toate în Alba Iulia). Are depozite în bănci în valoare de 138.696 lei şi 30.173 de euro şi venituri în valoare de 305.338 de lei de la firmele în care este acţionar, 63.600 lei din salariul de director general la firma „Marco Polo” SRL, 20.356 de euro din salariul obţinut în Italia, la firma „O-kappa” SRL şi 15.600 de euro din închirierea spaţiului comercial. Are şi un credit de 24.188 de euro, contractat în anul 2007.

Paul Voicu a fost viceprimar în legislatura trecută. Este preşedinte al Organizaţiei Municipale PDL Alba Iulia. Deţine un teren de 4.492 mp (1.145 mp intravilan), 2 apartamente în Alba Iulia (cumpărate în 1991 şi 2008) – împreună cu soţia. Are un  autoturism Volkswagen (2007) şi a avut un venit, anul trecut, de 29.696 de lei (salariul de viceprimar) şi un credit de 60.000 de euro (din 2008).

Vezi declarațiile viceprimarului Simone Albani, ale primarului Mircea Hava, dar și ale președintelui PP-DD Alba, Cornel Comșa:

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Manea Simedru

    luni, 25.06.2012 at 15:31

    Stimate vizionarule comsa , cum ai putut crede ca poti invinge oamenii destepti ? Iar tu cu echipa ta de militieni ( marincas ion , biboul horatiu mugurelus , etc ) si sahistul serdean crezind ca o sa cistigati …
    De saptamina trecuta se stia rezultatul , asa ca figurantii pp-0-tv nu pre-a o sa aiba cuvint in CJ Alba . Noi am muncit tare mult , dar surpriza mare va venii cit de curind , chiar va lasam sa ginditi , doar daca aveti … minte … !

  2. CONTRIBUABIL DE ALBA.

    marți, 26.06.2012 at 08:02

    Oameni buni cum va puteti imagina ca intr-un oras Romanesc ca Alba – Iulia , incarcat de istorie avem viceprimar macaronar ?
    Iarasi a iesit vice mascariciul asta de Paulica Voic , dar macar e de-al nostru…

  3. Scipio

    miercuri, 27.06.2012 at 23:03

    No fain. Alba Iulia are viceprimar italian. Vorbeste frumos, pare destept, ma che dice quelo? A? Che vre se fie aprope de oamen… se rezolve problem la oamen, tutto a posto! Auguri Alba Iulia, veramente una cita multiculturale. Ciao!

  4. Bono Sucks

    miercuri, 27.06.2012 at 23:22

    Mascariciul de Paulica(Paul Voicu) a trecut de la reparatii centrale si instalatii sanitare,la conducerea unui oras…….asta e……..

  5. Ion Balgradean

    vineri, 29.06.2012 at 10:51

    Foarte fain.Iară’ combinaţii de culise.Iară’ lume prostită. Asta da combinaţie de smecheri:unii cu afacerea Cetatea, garda austriacă şi alte amintiri triste pentru poporul român dar fără pic de interes pentru un Monument al Unirii în Alba Iulia(să le fie ruşine la nesimţiţi), alţii cu lemnul padurilor României şi învârtelile macaronarilor si a altor etnii(ştiu ei care) de pe meleagurile Albei. Aşa să le-ajute Dumnezeu! Oricum o să fie scuturaţi de jubică cât de iute.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax