gheorghe feneser Într-un comunicat de presă, prefectul judeţului Alba Gheorghe Feneşer a anunţat că s-a întâlnit în cursul zilei de marţi cu directorul Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului, Mihaela Mih Dehelean, comisarul –şef al Gărzii Judeţene de Mediu Alba, Dănuţ Hălălai şi directorul DSP Alba, Horea Timiş.

Publicitate

Potrivit comunicatului de presă transmis de Instituţia Prefectului, Gheorghe Feneşer „a solicitat informaţii privind situaţia reglementării din punct de vedere al protecţiei mediului a instalaţiilor de pe platforma industrială a S.C. Kronospan Sebeş”.

De asemenea mai este precizat că în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu cei trei manageri, prefectul „a solicitat să fie informat cu privire la aparatura utilă măsurării şi monitorizării formaldehide”.

„Am dorit să ştiu ce instalaţii de monitorizare sunt necesare, dacă există în ţară, cine le deţine sau de unde se pot achiziţiona. Intenţia mea este de a monitoriza situaţia de urgenţă şi de a înştiinţa populaţia şi opinia publică în legătură cu nivelul emisiilor de formaldehidă din atmosferă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Este imperios necesar ca informaţii de acest gen, pe care le deţin autorităţile statului în astfel de situaţii sa fie aduse la cunoştiinţa populaţiei într-un climat de transparenţă totala, pentru ca aceasta să fie informată corespunzător şi a nu se îngrijora în mod inutil.

Totodată am convingerea ca instituţiile statului, în momentul un care ar avea potenţiale informaţii, ar fi primele care ar lua poziţia necesară, ar informa opinia publică şi ar întreprinde măsurile care se impun”, a mai precizat prefectul.