Actualitate
Experienţe austrice pentru cercetaşii de la Centrul local „Axente Sever” din Alba Iulia
Cei 60 de cercetaşi de la Centrul local „Axente Sever” din Alba Iulia s-au întors din campul internaţional organizat cu cercetaşii din Horsching (Austria) şi ne-au împărtăşit experienţele lor de peste hotare.
”Experienţa a fost frumoasă. Am făcut schimb de eşarfe, ne-am împrietenit, ne-am promis că vom ţine legătura. Mulţi dintre noi am aflat ce înseamnă un camp internaţional şi ne dorim să mai avem parte de astfel de evenimente. Până atunci, ne-au rămas amintirile, pozele şi o vacanţă de vară plină de evenimente”, spun cercetaşii albaiulieni.
Pentru început, aceştia au vizitat obiectivele turistice importante şi grădina zoologică din Budapesta, au înnoptat lângă Viena, iar mai apoi au fost întâmpinaţi în camp de gazdele lor din Austria. A urmat hike-ul – o drumeţie de două zile, în care au străbătut aproximativ 30 de kilometri, pe parcursul căreia au înnoptat sub cerul liber şi au avut ocazia de a petrece câteva ore la piscină, bucurându-se de soare şi apa caldă.
Cercetaşii austrieci au pregătit apoi o ieşire în Linz, unde au vizitat Centrul „Ars Electronica” şi proiectul „Euforie la înălţime” şi alte obiective turistice din oraş.
În ultimele trei zile, programul s-a desfăşurat mai mult în preajma campului. Temerarii au organizat ateliere pentru lupişori (cei mai mici cercetaşi), iar exploratorii şi seniorii au mers în Konigswiesen, la un mic „treasure hunt”, care le-a dat prilejul să cunoască mai bine oraşul.
Au participat şi la un spectacol de circ, la care fiecare dintre patrule, inclusiv liderii au venit cu idei. Astfel, au văzut clovni, lei, o focă, pinguini, cai şi au auzit poveşti amuzante. Seara s-a gătit mâncare tradiţională românească, mămăligă cu tocăniţă de pui, dar şi plăcinte cu brânză sau papară şi au avut ocazia să guste din preparatele gătite de austrieci.
La întoarcere s-au oprit să viziteze Viena, „un oraş minunat în care ne-am plimbat o zi întreagă. Am încercat să vizităm cât mai multe locuri şi să ne bucurăm de ultima zi, din această ieşire, împreună cu patrula”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News