Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Seminarul Politic ”Brătianu”, organizat de TNL Alba. Dezbatere cu tema ”Succes și valoare în viață prin cunoașterea de sine”

Publicat

seminar politic tnl Seminarul Politic „Brătianu”, eveniment marca TNL Alba Iulia, a adus sâmbătă, 25 aprilie, în fața unui auditoriu numeros, pe Radu Cormoș, un vechi liberal și unul dintre cei mai de succes traineri de dezvoltare personală din Transilvania.

Întâlnirea, programată la clubul Framm’s, în interiorul Cetății Alba Carolina, începând cu ora 10.00, a fost cea de a doua din acest an și avut o tematică foarte interesantă: „Succes și valoare în viață prin cunoașterea de sine”.

La eveniment au participat tineri din județul Alba, membri și simpatizanți ai Partidului Național Liberal, cetățeni din Alba Iulia, ziariști și diverși invitați din cadrul PNL Alba și structurilor sale interne (TNL, OFL, CSL și CEL). De asemenea, au ținut să asiste la eveniment și diverse personalități publice, precum viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa și deputatul Dan Simedru.

După prezentarea generală a subiectului de către Radu Cormoș, cei prezenți au putut să se implice în discuții și să își exprime diverse puncte de vedere. Dezbaterea a avut ca puncte principale subiecte precum nevoia de autocunoaștere, importanța dezvoltării personale sau rolul gândirii pozitive în viața fiecăruia dintre noi. La finalul întâlnirii, gazdele evenimentului (cei doi copreședinți ai TNL Alba Iulia, Gabriel Lupea și Bogdan Păunescu), au promis că, dată fiind reușita celor două ediții ale evenimentului din acest an, că vor face toate demersurile privind continuarea și în acest an a proiectului Seminarul Politic „Brătianu” și realizarea lunară a unui astfel de eveniment.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax