Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO/VIDEO: Imaginile tristeții în Cetatea din Alba Iulia, de Ziua Națională. Orașul, pentru prima dată pustiu de 1 Decembrie

Publicat

Sub frigul pătrunzător, câțiva muncitori înghețați măturau de zor zona dintre Catedrala Încoronării și Monumentul Centenarului. Lângă ei, cineva făcea probe de microfon pentru un mic eveniment programat pe parcursul zilei. 

La ora 8 dimineața, Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia era, pentru prima dată din 1990 încoace, pustie de 1 Decembrie.

Citește și MESAJE de ZIUA ROMÂNIEI. Felicitări și urări de 1 Decembrie 2020

Mulțimile de oameni veniți din toate colțurile țării, soliile din regiunile istorice, steagurile tricolore și bucuria sărbătorii naționale sunt doar imagini ale anilor trecuți. Imaginile prezentului sunt imaginile tristeții unui oraș care trece prin epidemia de coronavirus, în cea mai importantă zi din an.

Comercianții aflați pe esplanada din zona statuii lui Mihai Viteazul pregătiseră deja vinul fiert și ceaiul fierbinte, dar în Piața Cetății nu era nimeni.

Alba Iulia, 1 Decembrie 2020

Un bărbat sosit la Alba Iulia cu gândul că îl va vedea pe președintele Iohannis, căuta pe cineva să îi facă o fotografie în ”Cetatea Marii Uniri” și a găsit cu greu o femeie care trecea prin zonă.

Un alt bărbat a venit doar pentru a hrăni porumbeii, care l-au înconjurat imediat. În total, trei oameni îndurând cele – 5 grade Celsius.

Autoritățile locale au votat în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru ridicarea carantinei instituite în oraș în ultimele 2 săptămâni, din cauza incidenței crescute a cazurilor de COVID.

Pe parcursul nopții însă, autoritățile centrale au întors decizia și au hotărât carantină pentru alte 7 zile.

Decizia a fost anunțată de dimineață, în jurul orei 6,00.

Pe parcursul zilei, autoritățile au pregătit un program, însă în contextul carantinei, este puțin probabil ca oamenii din oraș să poată participa, în condițiile în care vor putea ieși din casă doar cu declarație.

Citește și: Ziua Națională la Alba Iulia. PROGRAMUL OFICIAL din 1 DECEMBRIE 2020. Ceremonie militară în cadru restrâns, evenimente online

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax