Administrație
GALERIE FOTO: Stadiul lucrărilor la autostrada Orăștie -Sibiu, în zona Sebeș- Cut. AMR: trei luni. Va fi gata până în noiembrie?
„Mai aveți puțintică răbdare, domnilor șoferi!” Aceasta ar putea fi o recomandare potrivită pentru cei care așteaptă „cu sufletul la gură” să circule pe centura Sebeșului, pentru a scăpa de traficul infernal cu care se confruntă când traversează orașul. Dacă la sfârșitul lunii mai, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) anunța că tronsonul Vințu de Jos – Cut/Cunța, de pe autostrada Orăștie-Sibiu va fi dat în folosință în noiembrie 2013, la trei luni înainte de data limită, lucrările sunt încă departe de a fi finalizate.
Din zona sensului giratoriu dintre Lancrăm și Sebeș, traficul este dirijat obligatoriu spre Sebeș, iar circulația prin zona șantierului autostrăzii este interzisă. Începând de sub podul de acces înspre Sebeș (care momentan nu este circulabil), pe toată ruta ocolitoare a orașului, pe autostradă a fost turnat un strat de asfalt și se lucrează la poduri. Pe aproape toată lungimea până în zona Cut, șoseaua este betonată și asfaltată.
La ieșire din Sebeș în direcția Daia, pasarela autostrăzii, care trece peste șosea, se termină brusc, iar pe platforma superioară încă nu a fost turnată nicio șapă de beton, niciun strat asfaltic. Unul dintre poduri abia acum se costruiește, iar zona de legătură cu șoseaua în că nu a fost făcută.
Mai sunt trei luni până la termenul anunțat de CNADNR pentru finalizarea tronsonului Vințu de Jos – Cut, un termen scurt, care dacă nu va putea fi respectat, va amâna pentru martie-aprilie 2014 speranța locuitorilor din Sebeș și a conducătorilor auto care tranzitează frecvent zona, că vor scăpa de coloane interminabile și blocaje în trafic.
Termenul de finalizare a autostrăzii Orăștie – Sibiu a fost, inițial, aprilie 2013. Trosonul Vințu de Jos-Cut este executat de STRACO Grup, are o lungime de 19 km și costă 377.780.208 lei ( aproximativ 87,8 milioane de euro).
Vedeți mai jos imagini cu stadiul lucrărilor la data de 24 iulie 2013:
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: Din septembrie se va putea circula pe tronsonul I al autostrăzii Orăștie – Sibiu, până la Vinţişoara. Vezi când ar putea fi terminată centura Sebeşului | Alba24
Pingback: Se va putea circula pe autostradă, de la Sebeş la Deva, din septembrie. Vezi când ar putea fi terminată centura Sebeşului | Sebes24