Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Agriculturii participă la „Târgul Mierii” de la Blaj

Publicat

Miere, faguri, vin, brânzeturi, dulciuri şi alte produse tradiţionale româneşti sunt delicatesele pe care le pot găsi cei care vor vizita, joi şi vineri (24-25 martie 2011), „Târgul Mierii” la Blaj.

Începând de joi, pe parcursul a două zile, pasionaţii de apicultură, dar şi clienţii produselor bio sunt invitaţi să viziteze cel mai mare târg apicol din România, „Sărbătoarea mierii”.

Organizatorii manifestării sunt, pentru al patrulea an consecutiv, „Apidava”, Asociaţia “Mierea Românească”, Primăria Municipiului Blaj şi Consiliul Judeţean Alba.

Anul acesta, evenimentul bate recordul de participare stabilit anul trecut. Nu mai puţin de 120 de expozanţi şi-au anunţat participarea, adică dublu faţă de anul 2010.

Acesta este şi motivul pentru care autorităţile locale au luat decizia de a muta locul de desfaşurare al târgului din Piaţa Drapelelor, pe bulevardul Republicii, însă de la intersecţia cu strada Popa Şapcă, până la intersecţia cu strada Gheorghe Doja. Punctul central va fi scuarul din faţa Centrului Cultural Iacob Mureşianu, aici urmând să se desfaşoare principalele momente artistice.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi dimineaţă, la ora 10.00, în prezenţa ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, a preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, a prefectului Ştefan Bardan, a primarului Gheorghe Valentin Rotar, a managerului „Apidava”, Victor Mateş şi a altor oficialităţi.

Programul sărbatorii mai cuprinde, joi, lansarea unei cărţi semnate de Veta Biriş, o expoziţie de fotografii şi picturi pe teme apicole, respectiv un spectacol folcloric pentru tineret.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement