Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Pensii mai mari pentru 29.000 de persoane din Alba

Publicat

Aproximativ 29.000 de pensionari din Alba vor beneficia de măriri de pensii, de 25%, respectiv 50%, pentru fiecare an lucrat în grupele speciale de muncă. Iniţiativa aparţine Guvernului României, în sprijinul pensionarilor care au fost încadraţi în grupele I şi II de muncă.

Potrivit comunicatului trimis de Partidul Democrat Liberal Alba, măririle de pensie se acordă retroactiv pentru această categorie, astfel că pensionarii vor primi diferenţa de bani şi pe luna ianuarie. „Conform articolului 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensionarii vor beneficia de aceste majorări din oficiu, fără a fi necesară depunerea unor cereri sau alte acte şi nici nu este nevoie de asistenţa juridică din partea unor aşa-zişi binefăcători”, se arată în comunicat.

Pensiile mărite se vor plăti din oficiu, pe baza unui cupon de pensie şi a deciziilor de pensie, care vor fi emise în acest sens de către Casele judeţene de pensii.

Despre sprijinul oferit de către partidele de opoziţie pensionarilor, reprezentanţii PD-L susţin că „pensionarii trebuie să înţeleagă că aceste măriri de pensii fac parte din drepturile lor dobândite legal şi că nu este nevoie ca cineva să îi reprezinte sau să îi pună pe drumuri, promiţându-le <<marea cu sarea>>. Întâlnirile organizate în judeţ, atât de PSD, cât şi de PNL, pentru acordarea de asistenţă vârstnicilor sunt, de fapt, o capcană electorală pentru aceştia”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. St.

    luni, 31.01.2011 at 17:23

    Pe cind si recunoasterea in itegritatea lor (e vorba de reducerea virstei de pensionare ) si a grupelor de munca 1 si 2 diminuate RUSINOS de noua lege a pensiilor ,,votata,, prin frauda de parlamentul romaniei ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax