EVENIMENT
PSD Alba doar votează la Congresul de la București: Niciunul dintre cei 47 de delegați din Alba nu candidează pentru vreo funcție
Cei 47 de delegați la Congresul PSD au plecat de joi la București pentru a se acomoda și a tranșa ultimele negocieri pentru funcțiile de vicepreședinte și vicepreședinte regional. Potrivit președintelui Ioan Dîrzu, delegaţia din Alba nu va prezenta niciun candidat pentru vreo funcție de conducere. Bătălia dură la Congresul PSD se va duce pentru funcţia de vicepreşedinte, mai mulți lideri din teritoriu purtând negocieri pentru a-şi câştiga funcţia la nivel central. Trei din cele opt regiuni, printre care și regiunea din care face parte PSD Alba, au negociat deja vicepreședinții și tot ”rezervate” sunt și funcțiile ocupate în prezent de Victor Ponta și Liviu Dragnea.
Noul Statut al PSD prevede câte opt locuri de vicepreşedinte naţional şi opt de vicepreşedinte regional. Vicepreşedinţii naţionali vor fi votaţi de delegaţii din toate organizaţiile, primii opt fiind declaraţi câştigători, în timp ce vicepreşedinţii regionali vor fi votaţi doar de delegaţii din regiunile din care provin.
PSD Alba doar votează, nu candidează
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat pentru Alba24 că nu candidează pentru vreo funcţie de vicepreşedinte la Congresul partidului din 19-20 aprilie de la Bucureşti. A menţionat că vor fi aleşi 16 vicepreşedinţi şi alţi 5 din partea organizaţiilor de femei şi a confirmat sprijinul pentru Victor Ponta la conducerea partidului. Din Alba, la alegerile de la nivel central vor participa 47 de delegaţi.
„Avem 47 delegaţi la congresul PSD din 19-20 aprilie. Se vor alege câte un vicepreşedinte pe fiecare regiune (8 vicepreşedinţi), apoi 8 vicepreşedinţi la nivel central, plus 5 vicepreşedinţi de la organizaţiile de femei. Ne vom consulta şi vom lua o decizie.
Este vot electronic, fiecare se va exprima aşa cum doreşte; sunt convins că se vor gândi în momentul votului atât la judeţ, cât şi la cine îl va reprezenta ca vicepreşedinte.
Fiind la primul mandat de parlamentar, nu să candidez la vreo funcţie de vicepreşedinte. Cred că sunt alţii mult mai îndreptăţiţi decât mine pe acest domeniu.
În urmă cu trei ani, organizaţia Alba, alături de cea din Argeş a fost cea care a înclinat balanţa dinspre Geoană spre Victor Ponta. I-am dat girul de încredere lui Victor Ponta, pentru că face lucruri bune pentru România şi pentru partid”, a declarat Ioan Dîrzu.
Câştigătorii regiunilor Nord-Vest, Centru şi Nord-Est sunt deja cunoscuţi, depunându-se câte o singură candidatură pentru funcţia de vicepreşedinte al acestor regiuni.
Astfel, vicepreşedinte pe regiunea Nord Vest va ajunge fostul ministru de Interne Ioan Rus, pentru regiunea Centru vicepreşedinte va fi ministrul Apărării, Mircea Duşa, iar primarul municipiului Iaşi, Gheoghe Nichita, va deveni vicepreşedinte regional în zona Nord-Est. Robert Negoiţă este singurul candidat pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.
Bătălia pentru Regiunea Sud – Est: Oprişan – Constantinescu – Boşcodeală
Cea mai dură bătălie la Congresul PSD se anunţă a fi cea pentru regiunea Sud – Est, unde şi-au exprimat intenţia să candideze Marian Oprişan (preşedintele CJ Vrancea), Nicuşor Constantinescu (preşedinte CJ Constanţa) şi Constantin Boşcodeală (primarul municipiului Buzău).
În cadrul regiunii, jocurile vor fi decise de delegaţii celorlalte trei judeţe din regiune: Tulcea, Brăila şi Galaţi. Dan Nica şi Gheorghe Bunea Stancu au decis să opteze pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional.
Cine îşi dispută supremaţia Regiunii Sud – Vest
A doua zonă cu potenţial de conflict intern este regiunea Sud, unde competitori sunt Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj şi Paul Stănescu – preşedintele CJ Olt. Alţi doi competitori puternici, Adrian Duicu preşedintele CJ Mehedinţi şi Ion Călinoiu – preşedintele CJ Gorj şi-au depus candidatura pentru lista naţională, evitând o bătălie în patru pentru şefia regiunii Sud. De asemenea, Ion Câlea – preşedintele CJ Vâlcea va candida pentru o funcţie de preşedinte la nivel naţional.
Duel pentru Regiunea Vest
Principalii candidaţi pentru regiunea Vest sunt preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PSD Caraş – Severin, Ion Mocioalcă. Senatorul Ilie Sârbu nu candidează pentru o funcţie în cadrul Biroului Politic Naţional al PSD, el urmând să participe la lucrările acestui for în calitate de lider al grupului PSD din Senat.
Regiunea Sud între Cosma şi Ciupercă
Pentru regiunea Sud şi-au depus candidatura preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma şi preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte naţional, dar va fi un arbitru în bătălia dintre Ciupercă şi Cosma pentru şefia regiunii Sud.
Surse: Testul de Sinceritate, Gandul
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.