EVENIMENT
Șoc în PDL Alba: Silviu Bian, revocat din funcția de la ANOFM. BPJ al PDL Alba va lua, joi, o decizie cu privire la funcția politică
Reţinerea pentru luare de mită a preşedintelui ANOFM, Silviu Bian reprezintă o lovitură de imagine pentru PDL Alba. Acest lucru este recunoscut chiar de către Mihai Babiţchi – șeful Biroului de Presă al organizației, care a declarat că soarta politică a vicepreședintelui Bian urmează să se discute în Biroul Permanent Judeţean.
Liderii PDL Alba au fost luați prin surprindere de acțiunea DNA și, la mai bine de 24 de ore de la flagrantul de la Brașov, nu au reușit să-și revină din șoc, pentru a face o declarație oficială cu privire la reținerea vicepreședintelui organizației. Astfel, purtătorul de cuvânt al PDL Alba nu susține în totalitate declarațiile şefului Biroului de Presă al aceleiași organizații.
Mihai Babiţchi a declarat că PDL nu susţine astfel de acte infracţionale, indiferent de poziţia sau rangul celui care le comite. „Aseară am aflat şi eu şi colegii mei că, la Braşov, Silviu Bian a fost arestat pentru acea mită de circa 80.000 de lei pe care ar fi solicitat-o de la salariaţii Oficiului pentru Ocuparea Forţei de Muncă din zonă. Sigur, pentru orice partid, tipul acesta de lovitură de imagine este de nedorit, dar trebuie să ştiţi că poziţia Organizaţiei noastre şi în mod cert a întregului partid este că nu susţinem, indiferent de rangul celui care cade victima acestei ispite şi felicităm DNA-ul pentru intransigenţa şi seriozitatea cu care îşi face datoria. Dar, până când justiţia nu se pronunţă, noi nu avem nicio calitate să stabilim vinovăţia cuiva. Întâmplător, eu îl cunosc foarte bine pe Silviu Bian, chiar dinainte de a deţine poziţii de lider în interiorul partidului nostru. Era pe vremuri funcţionar la Consiliul Judeţean şi niciodată nu a fost acuzat şi nici măcar nu s-a insinuat că ar fi în stare să comită asemenea acte de infracţionalitate. Poziţia Organizaţiei Judeţene a PDL Alba faţă de Silviu Bian va fi discutată în Biroul Permanent, acolo se va lua o decizie care, bineînţeles, va fi statutară”, a spus Mihai Babiţchi.
Șeful Biroului de Presă al PDL Alba a declarat pentru Alba24 că Silviu Bian a fost revocat din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi există şanse mari ca acesta să îşi piardă şi funcţiile din Biroul Permanent Judeţean al PDL Alba şi chiar cea de membru de partid. „Joi, va avea loc Biroul Permanent Judeţean al PDL Alba şi acolo se va decide ce măsuri se vor lua în continuare privind situaţia domnului Bian. Trebuie să spun că PDL Alba este şocat de această descoperire a DNA, mai ales că, în nici un fel, Silviu Bian, prin activitatea sa anterioară nu a indus ideea de a avea tare morale sau de comportament. Faptul că există un flagrant ne face să nu putem pune la îndoială realitatea juridică a faptelor. Repet, este o lovitură pentru partid, mai ales că populaţia are tendinţa de a amplifica astfel de situaţii. Nu înseamnă însă că dacă Silviu Bian e un măr putred într-un coş plin cu mere ar mai exista şi alţii asemenea lui. Nu pot să mă pronunţ ce se va decide în BPJ, dar probabil, ţinând cont că Emil Boc a procedat la demiterea lui, există şanse ca Silviu Bian să îşi piardă şi funcţiile de membru în partid şi în Biroul Permanent Judeţean”, a conchis Mihai Babiţchi.
Alexandru Pereş: „Aşteptăm, deocamdată, Silviu Bian a fost doar reţinut”
Contactat telefonic, senatorul PDL Alexandru Pereş nu a confirmat în totalitate declaraţiile lui Mihai Babiţchi. Acesta ne-a explicat că nu ştie ce a spus Babiţchi, mai ales că acesta este doar şef al Biroului de relaţii cu presa şi nu purtător de cuvânt al PDL Alba: „Nu ştiu ce a spus Babiţchi, el este şef al Biroului de Presă, iar eu sunt purtător de cuvânt. Deocamdată nu am ce să să spun, aşteptăm, deoarece Silviu Bian este în prezent doar reţinut. Nu am primit nicio comunicare oficială, nu ştiu dacă a fost demis de Emil Boc din funcţia de preşedinte al ANOFM, dar probabil că, dacă este vinovat, va fi şi demis. Asta e tot. Lăsăm instituţiile statului să îşi facă treaba şi o să vedem ce se întâmplă. Dacă a greşit, probabil ca va fi exclus din partid şi din BPJ. Oricum, aşteptăm, pentru că deocamdată ştirile vin din oră în oră”.
Reamintim că, Siviu Bian, aşteaptă în această după-amiază decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti privind propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, formulată de procurori. Vom reveni cu amănunte.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
atti
luni, 17.10.2011 at 11:03
DACA DOMUL BABINSCHI SE MAI DREDE CREDIBIL DUPA CE A FOST IN TOATE PARTIDELE SE INSEALA.ASTA E ADEVARATA FATA A PARTIDELOR ASA TREC TOTI LA PARTIDUL LA PUTERE CUM E CAZUL LUI BABINSCHI.