Connect with us
Advertisement

Administrație

1 Decembrie „făcut în casă”

Publicat

Să fii gazdă nu este floare la ureche, trebuie întotdeauna să te gândeşti la toate şi să fii pregătit pentru cele mai neaşteptate incidente. Dar ce înseamnă să fii, pentru o zi, gazda propriei tale ţări? Am aruncat o privire pe străzile municipiului Alba Iulia, amfitrioana celui mai mare eveniment din istoria românilor, Ziua Naţională a României. Cu doar câteva ore în faţă până la deschiderea oficială a evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie, întreg oraşul se află în proces de curăţenie generală. Administraţia locală a înţeles de ceva timp că steguleţele, luminile şi tarabele nu se instalează singure, iar, din păcate pentru cei responsabili cu munca de jos a Primăriei, frigul de afară nu le uşurează deloc activităţile.

O plimbare prin parcul din faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia se asemăna, marți, cu o zi la câmp. Oameni pregătiţi cu greble şi mături efectuau ultimele lucrări de cosmetizare a gazonului pe care, miercuri, vor păşi, „încărcaţi de istorie”, mii de români din toate colţurile ţării. Prea puţin contează că, în doar câteva ore, aleile parcului, lustruite cu atâta migală de angajaţii „Salprest”, se vor transforma în coşurile de gunoi ale turiştilor însetaţi de patriotism. Alba Iulia este gazdă, iar ceea ce avem de oferit trebuie neapărat scos în stradă. După acelaşi principiu se ghidează şi proprietarii tarabelor care au răsărit deja, la „umbra” copacilor.

Departe de forfota stradală, edilii oraşului au primit în Cetate pe „ambasadorii Unirii” – delegații de copii din diferite regiuni ale ţării, veniţi în capitala spirituală a românilor să-şi prezinte mesajele. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, conducătorii Alba Iuliei au făcut act solemn de prezenţă la numeroase evenimente, expoziţii şi manifestări şi au demonstrat adepţilor cum se cârmuieşte, din vorbe, „cealaltă capitală a României”.

Cam aşa arată, în câteva cuvinte şi imagini, Alba Iulia, în aşteptarea musafirilor. Un amestec colorat de agitaţie, trudă, farmec disimulat şi cât mai multă iubire de ţară. Ingredientele perfecte ale unui 1 Decembrie pe placul românilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement