Actualitate
1 octombrie: Se deschide o nouă clasă externă de dansuri populare la Tibru. Promovarea tradițiilor și obiceiurilor specifice locului
Consiliul Județean Alba, prin Centru de Cultură „Augustin Bena” și Asociația Ținutului Tibreanului au semnat un parteneriat pentru deschiderea unei clase externe de dansuri populare și valorificare a patrimoniului cultural tradițional, în localitatea Tibru. Începerea cursurilor va avea loc la 1 octombrie şi vor fi susţinute fără taxă anuală de studiu. La sfârșitul ciclului de învățământ, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, prin serviciul Școala de Arte și Meșteşuguri, va elibera cursanților diplome de absolvent, în urma susținerii unui examen final, prin realizarea unei lucrări (respectiv prezentarea unui moment artistic), care certifică inițierea acestora în specialitatea urmată.
În urma unei convenții semnate de către CJ Alba și Centru de Cultură ”Augustin Bena” se va deschide la Tibru o clasă externă de dansuri populare. Acest patrimoniu are drept scop prinicpal păstrarea, prin programe de formare, a specificului zonal, însușirea, conservarea, valorificarea și transmiterea valorilor artistice și tehnice ale comunității locale. Este vizat petrimoniul cultural tradițional și stimularea procesului de creație în rândul copiilor și tinerilor, precum și a altor persoane din comunitate, interesate de tradițiile și obiceiurile populare specifice locului.
Selecţia cursanţilor se va face prin testarea aptitudinilor specifice acestei discipline, dar și pe baza administrării unor chestionare, întocmite de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, prin care se culeg informaţii privind interesul potenţialilor beneficiari pentru cursul propus de chestionar.
De asemenea, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba prin serviciul Şcoala de Arte şi Meşteşuguri, va elabora Programa analitică pentru aceste cursuri, iar meşterul / instructorul coordonator va asigura desfăşurarea normală a orelor de instruire pentru elevii, tinerii şi persoanele care au optat pentru această activitate extracuriculară.
”Îndemn tinerii să se înscrie la aceste cursuri și în același timp părinții copiilor din Tibru dar și din întreaga zonă folclorică <Podgoria Alba> să-și înscrie copiii la aceste cursuri pentru că este o șansă pentru posteritate să-și păstreze identitatea culturală și etnică în această Europă multiculturală și, în altă ordine de idei, o modalitate extrem de benefică pentru consumarea timpului liber, având în vedere că pe lângă cursuri, intenționăm să desfășurăm o serie de activități de educație non-formală și interacționare socio-umană, conform specificului asociației” a declarat pr. Tudor Man, președintele Asociației Ținutul Tibreanului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News