Actualitate
10 mai 2020 – Ziua Tatălui. Recunoaștere a contribuției fiecăruia dintre părinți în familie
Ziua Tatălui are o semnificație importantă deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie în particular și la construirea societății în general.
Fiecare copil are nevoie atât de tatăl cât și de mama sa, pentru a crește într-un mod armonios. În etapele primare, atât tatăl și mama rămân responsabili pentru luarea unor decizii importante legate de educație și de creștere a copilului.
La momentul actual, în lume, majoritatea țărilor au societățile patriarhale și din aceasta cauza tații joacă un rol principal în luarea deciziilor mai sus menționate.
Stilul de viață al unui tată afectează copilul său. În cazul în care copilul este un băiat, el va încerca cu siguranță să imite unele comportamente ale tatălui său, stilul său de viață.
În cazul în care un tată poate stabili exemple bune de viață, într-un mod sănătos, este foarte probabil că băiatul le va urma.
În acest fel, tații pot contribui la dezvoltarea unei societăți întregi. Aniversarea zilei tatălui oferă copiilor posibilitatea de a-și exprima dragostea și respectul pentru părinții lor, un sentiment care are ca țel consolidarea relației tată-copil și, în consecință, în dezvoltarea emoțională a fiecărui copil.
Conform acestei legi ziua tatălui se va sărbători în a doua duminică a lunii mai. Tot cu aceeași ocazie s-a legiferat sărbătorirea Zilei Mamei în prima duminică a lunii mai. Rolul acestei inițiative este acela de a sublinia importanța fiecăruia dintre cei doi părinți în viața de familie și în universul copilului.
Ziua Tatălui a fost instituită în 2009, prin decret semnat de preşedinte. Actul a promulgat și Legea privind instituirea Zilei Mamei, care se sărbătorește, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai.
Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, doar România nu sărbătorea Ziua tatălui, în timp ce Ziua mamei este asimilată Zilei Femeii – 8 martie, în lipsa unei sărbători distincte.
Legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților la 29 septembrie 2009.
Foto: Dawnyell Reese – Pixabay
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News