Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

11-18 septembrie: Grupul Skepsis va reprezenta Alba Iulia și România, la Festivalul Internațional „GingerFest” din Rusia.

Publicat


În perioada 11-18 Septembrie 2019, Grupul Skepsis a fost invitat să reprezinte Alba Iulia şi implicit România cu spectacolul „Maestrul” după E. Ionescu, la prima ediţie a Festivalului Internaţional „GingerFest”, organizat la Tula, Rusia.

Festivalul este la prima ediţie, fiind dedicat promovării teatrelor tinere şi încurajării dezvoltării relaţiilor culturale între tinerii artişti la nivel internaţional. Prin acest eveniment, organizatorii doresc să atragă atenţia publicului spre teatrul contemporan punând accent pe fenomenul interculturalităţii.

Evenimentul este organizat de Sala de Concerte a oraşului Tula, oraşul marelui Tolstoi, şi de compania de teatru „Muesli” din localitate, având un caracter competitiv. Zece companii şi trupe tinere de pe două continente se vor întrece timp de o săptămână pentru a cuceri aplauzele spectatorilor, aprecierile juriului de specialitate şi premiile puse în joc. Tinerii actori vor beneficia de ateliere de formare şi dezvoltare a abilităţilor artistice sub coordonarea invitaţilor speciali propuşi de organizatori.

Grupul Skepsis va participa în concurs cu spectacolul Maestrul, după E.Ionescu, în regia lui Viorel Cioflică. Este unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul grupului pe care îl propunem ori de câte ori avem oportunitatea de a promova dramaturgia românească în cadrul unui eveniment intercultural.

Despre motivele care au condus la selectarea spectacolului, organizatorii au transmis:

“De la bun început ne-am propus ca la prima ediţie să avem un program de spectacole cât mai diverse ca gen. Grupul Skepsis are un stil unic şi o abordare originală şi credem că prin acest specific vor fi un punct forte al festivalului nostru. Tula este un oraş cu o istorie bogată şi în care s-a păstrat o zestre culturală puternică, dar care în ultimele decade este cunoscut mai degrabă ca un important centru industrial. Prin faptul că acum se pregăteşte să fie gazda mai multor grupuri şi companii de teatru care vin din părţi diferite ale lumii, oraşul se repune în valoare ca centru cultural. Ne dorim ca festivalul să fie organizat anual şi să transforme Tula într-o veritabilă capitală a teatrului tânăr în Rusia.” – Lucy Katsero (Regizor, trupa “Muesli”, Tula)

Prin participarea la acest festival, grupul Skepsis continuă să certifice rolul de ambasador cultural al Municipiului Alba Iulia, urmând ca această toamnă să aducă noi participări la evenimente culturale la nivel naţional şi internaţional.


TOP articole in ultimele zile


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

VINERI: Pompieri din Franța și Polonia, la Alba Iulia de Ziua Protecției Civile. Participă la ceremonialul organizat de ISU Alba

Publicat

Ziua Protecției Civile va fi sărbătorită și la Alba Iulia, vineri, în cadrul unui eveniment organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în Piața Cetății. Vor participa și pompieri din Franța și Polonia. Potrivit ISU Alba, ceremonialul militar începe de la ora 12.00. Vor participa și două delegații de pompieri din Franța și Polonia, prezente […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Elevă de la Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Chimie

Publicat

Elevii militari din Alba Iulia au reușit să obțină rezultate notabile și în acest an la etapa județeană a olimpiadei de chimie. Eleva sergent Alexandra Costache (clasa a XI-a) s-a calificat la faza națională a olimpiadei după ce a obținut premiul I la faza pe județ. Elevul caporal Marius Cîrstea (clasa a X-a) s-a clasat […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

LIVE-VIDEO: Noul viceprimar din Alba Iulia, Gabriel Lupea, învestit în funcție

Publicat

Liberalul Gabriel Lupea a fost învestit joi, 27 februarie în funcția de viceprimar al municipiului Alba Iulia. Lupea a a fost politicianul din partea PNL Alba, care s-a aflat pe ”lista scurtă” a partidului pentru a prelua funcția, după demisia noului USR-ist, Gabriel Pleșa. Gabriel Lupea (PNL) a obținut 13 voturi, Ioan Iulian Bunea (PSD) […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Intrarea în ”satul european” Gârda de Sus, inundată de gunoaie. Priveliștea din Apuseni, la care ”contribuie” și turiștii

Publicat

O serie de fotografii care arată mizeria adunată la marginea unei păduri din Gârda de Sus (județul Alba), au fost postate pe Facebook.  Peturi, pungi și resturi alimentare care nu au mai încăput în containerul amplasat în zonă, s-au răspândit pe drum și în apropierea unei parcări de la intrarea în sat.  Cel puțin o […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate