Connect with us

Blaj

11 iunie: Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti. Marea Adunare de pe Câmpia Libertății din Blaj

Publicat

Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti este sărbătorită miercuri, 11 iunie 2025. Potrivit actului normativ, municipiul Blaj a fost declarat oraș martir.

Această zi este instituită prin Legea nr.27 din 10 ianuarie 2023. Proiectul de lege a fost inițiat în iunie 2018 și a fost adoptat de Parlament în 2022.

În expunerea de motive se arată că ziua de 11 iunie a fost cel mai important moment al anului 1848.

La această dată, domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat „Proclamaţia de la Islaz”, programul mişcării revoluţionare din Ţara Românească, conceput ca act constituţional, recunoscând astfel cererile poporului şi ale guvernului revoluţionar.

„Evenimentele care au continuat până pe 13 septembrie 1848, când armata otomană, dar în special cea rusă, au înăbuşit Revoluţia, au pus bazele a ceea ce urma să devină statul român modern”, potrivit sursei citate.

Legea a fost promulgată în 10 ianuarie 2023. Prin aceasta au fost declarate unele municipii ca oraşe-martir ale Revoluţiei de la 1848, printre care se numără Blaj, București și Craiova.

Potrivit Legii nr. 27/2023, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestei zile.

Marea Adunare de pe Câmpia Libertății din Blaj

Marea Adunare Naţională de la Blaj a fost unul dintre cele mai importante momente ale Revoluţiei române de la 1848. Pe lângă fixarea programului de acţiune, evenimentul a întărit unitatea între conducători şi mase, a reliefat conţinutul naţional al problemei agrare, necesitatea de a o rezolva în acest sens în întreg spaţiul românesc.

În egală măsură, adunarea a reprezentat un puternic factor de stimulare a coeziunii naţionale.

La Blaj au participat peste 40.000 de oameni, în majoritate ţărani, dar şi numeroşi intelectuali, clerici, orăşeni, mici nobili, de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor! Suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”.

Participarea românilor din toate provinciile la Marea Adunare de la Blaj a transformat acest eveniment într-unul dintre cele mai importante momente ale Revoluției române din 1848.

După deschiderea oficială, Simion Bărnuțiu a prezentat programul adoptat anterior la Sibiu, în care românii se proclamau națiune de sine stătătoare și parte integrantă a Transilvaniei, în numele libertății egale. Un mesaj care a generat un val de entuziasm.

Ulterior, toți participanții au depus un jurământ de credință față de națiunea română și idealurile sale.

Petițiunea națională

A doua zi, Adunarea a adoptat “Petiţia Naţională”, program al Revoluţiei Române din Transilvania, care revendica în 16 puncte:

  • dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Dietă
  • dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie
  • emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti
  • desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire
  • libertatea industriei şi a comerţului
  • desfiinţarea breslelor
  • libertatea cuvântului şi a tiparului
  • asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor
  • înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale
  • învăţământ de toate gradele în limba română
  • impozit proporţional cu veniturile
  • amânarea discutării în dietă a problemei ”uniunii” Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţional etc. (”Istoria României în date”, Ed. Enciclopedică, 2003).

Adunarea de la Blaj a jucat un rol esențial în conturarea programului revoluționar comun al românilor din toate provinciile. Sutele de mii de participanți, opunându-se unirii forțate cu Ungaria, au cerut cu hotărâre unirea cu Principatele Române, exprimând dorința clară: „Noi vrem să ne unim cu Țara!”.

Petiția elaborată la Blaj a avut valoare de program politic național. De asemenea, prin principiile sale, s-a aliniat marilor declarații ale revoluțiilor europene moderne.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.