Connect with us
Advertisement

Actualitate

113: Un nou număr pentru apelurile de urgenţă, destinat persoanelor cu dizabilități de auz sau vorbire

Publicat

APELUL DE URGENTA - 112 Potrivit unei legi care va intra în vigoare joi, persoanele care au dizabilități de auz și/sau vorbire vor putea să folosească numărul unic 113 pentru mesajele asociate apelurilor de urgență. Pentru a putea utiliza serviciul este necesară o înregistrare prealabilă.

Legea nr. 132/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 401 din 8 iunie și va intra în vigoare joi, 9 iunie.

Potrivit documentului, persoanele cu dizabilități de auz și/sau vorbire vor putea să folosească gratuit numărul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgență.

Practic, un SMS asociat unui apel de urgență va fi considerat „orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgență, privind aceeași situație de urgență, către Serviciul de urgență 112, de o persoană cu dizabilități de auz și/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU (Sistemul național unic pentru apeluri de urgență – n.r.), care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție”, asa cum se precizează în noul act normativ.

Cu toate acestea, persoanele cu dizabilități vor putea să folosească numărul 113 doar după o înregistrare prealabilă a propriului număr de telefon în baza de date a Sistemului pentru apelurile de urgență.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement