Connect with us
Advertisement

Eveniment

12 mai: Ziua Națională a Portului Tradițional din România. Portul popular, un element al identității naționale

Publicat

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România este sărbătorită la 12 mai. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015.

„Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-culturale a unei naţiuni. Portul tradiţional, alături de alte elemente culturale ca muzica, dansul popular, meşteşugurile populare reprezintă un etalon real în ceea ce priveşte specificitatea poporului român, popor care în arealul său cultural îmbrăţişează cu aceeaşi căldură toate identităţile etnice existente pe teritoriul României. (…)

În ceea ce priveşte portul popular, acesta este recunoscut în mod unanim de comunitatea ştiinţifică şi culturală din ţară şi din străinătate ca fiind unul din elementele definitorii ale culturii naţionale, şi implicit, un element al identităţii naţionale. Prin unitatea în diversitate de care dă dovadă structura portului popular se poate consolida ideea că realizarea unei convieţuiri şi cooperări interstatale este posibilă. (…)

În ceea ce priveşte necesitatea de a se stabili o zi naţională a portului popular aceasta va marca importanţa acordată de statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, păstrării identităţii naţionale şi, pe ansamblu, educaţiei multiculturale a cetăţenilor lor”, ze precizează în expunerea de motive a proiectului de lege, indică portalul Camerei Deputaților, citat de Agerpres.

Potrivit inițiatorilor, prin instituirea unei zile a portului popular se marchează importanţa şi din punct de vedere a al valorii culturale pentru fiecare popor a portului şi tradiţiilor proprii şi se evidenţiază modul în care cetăţenii europeni pot trăi în unitate prin diversitate, diferenţele dintre grupuri ducând la evoluţie şi îmbogăţire culturală.

Legea 102/2015 privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România a fost promulgată de preşedintele României Klaus Iohannis prin Decret nr 448/2015 la data de 6 mai 2015, iar la 7 mai 2015 a devenit Legea nr. 102/2015. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 323 din data de 13 mai 2015.

Pentru a celebra această zi sunt organizate evenimente cultural-artistice, sociale şi educative, pentru a se evidenţia „valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.

Organizarea activităţilor dedicate acestei zile sunt sprijinite de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de serviciile publice din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniile educaţiei, culturii, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor. Pot fi instituite distincţii specifice, înmânate persoanelor cu merite deosebite în promovarea tradiţiilor populare.

Potrivit acestei legi, în luna mai, în curricula şcolară pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau la disciplinele echivalente, sunt prevăzute două ore dedicate portului tradiţional al zonei sau al minorităţilor naţionale, evidenţiind semnificaţia acestora în păstrarea identităţii naţionale.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement