Importurile de fructe din Turcia au intrat în vizorul Ministerului Agriculturii, după ce ANSVSA a descoperit 120 de tone de grapefruit cu doză peste limită admisă de fungicid.

Cantitatea de grapefruit ce nu respecta regulamentele europene privind doza de pesticid (fungicid) maximă admisă a fost distrusă. Este vorba despre substanţa activă "imazalil", descoperită în concentraţii mari în cazul a şase transporturi de câte 20 de tone fiecare. Fungicidul este folosit pentru combaterea bolilor la plante.

Publicitate

Ministrul Daniel Constantin susţine că Turcia a devenit astfel un punct suspect în ceea ce priveşte importurile. „Cel puţin o perioadă de acum înainte trebuie să analizăm cu mai mare atenţie toate importurile de fructe din Turcia", a declarat ministrul.

 Sursa: Mediafax