Actualitate
UPDATE: Începe imunizarea elevilor din judeţ
Direcţia de Sănătate Publică Alba are nevoie de aproximativ 28.000 de doze de vaccin antigripal. Acest număr a fost stabilit în urma solicitărilor venite din partea unităţilor sanitare, medici de familie, cămine pentru persoane vârstnice şi alte unităţi sanitare din judeţ. Tot în această perioadă are loc şi campania de vaccinare a gratuită a elevilor din Alba. În intervalul 11-22 octombrie vor fi vaccinaţi preşcolarii împotriva rujeolei, rubeolei, poliomielitei şi oreonului în timp ce colegii lor mai mari vor fi imunizaţi în perioada 8-19 noiembrie. În cadrul acestei campanii vor fi vaccinaţi peste 1000 de copii din judeţil Alba.
Imunizarea gratuită împotriva gripelor de sezon va demara în luna noiembrie, iar prioritari anul acesta sunt bătrânii cu boli cronice şi copiii. Ministerul Sănătăţii a anunţat începerea procedurii de cumpărare de la Institutul Cantacuzino a 1,3 milioane doze de vaccin gripal sezonier, ce urmează să fie administrate de medicii de familie. Spre deosebire de anul trecut, când prioritari au fost tinerii, toamna aceasta, grupurile de risc ce trebuie imunizate sunt în principal copiii şi persoanele în vârstă, cu o imunitate scăzută: „Sfătuim şi gravidele să se vaccineze, pentru că şi ele au imunitatea scăzută, iar virusul pandemic va circula şi în acest an,” a declarat reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, Victor Olsavszki.
Vaccinul din acest an va cuprinde trei tulpini: AH1N1, AH3N2 şi B. Pentru a evita o eventuală îmbolnăvire, medicii recomandă acoperirea nasului şi a gurii, în caz de tuse, cu batiste de unică folosinţă, dar şi spălarea frecventă a mâinilor. Cele mai comune simptome de gripă sunt durerile de cap sau musculare, febră, stare generală proastă şi, în unele cazuri, diaree.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News